Cinci copii înfometați, ținuți fără apă și curent într-o încăpere insalubră, preluați de autorități

Publicat: 03 09. 2013, 18:37
Actualizat: 13 02. 2016, 16:31

Cinci frați cu vârste cuprinse între cinci luni și nouă ani, din Bârlad, au fost preluați în regim de urgență de către autoritățile statului după ce s-a constatat că micuții sunt înfometați, abandonați frecvent de părinți și ținuți în condiții mizere, într-o încăpere insalubră, fără apă și curent.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit într-un caz de neglijare severă a cinci copii, dintr-o familie din municipiul Bârlad, care erau înfometați și adesea abandonați și încuiați în casă de către părinți, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma anchetei sociale, specialiștii DGASPC Vaslui au constatat că cei cinci frați, cel mai mic în vârstă de cinci luni, erau ținuți în condiții mizere, într-o încăpere insalubră, neracordată la rețeaua electrică și fără apă curentă și rețea de canalizare.

„Intervenția noastră în acest caz de neglijare socio-familială severă s-a făcut la sesizarea unor vecini, după ce au văzut starea deplorabilă în care se aflau copiii. Aceștia erau ținuți fără hrană și neigienizați, astfel încât și starea lor de sănătate s-a alterat. Toți cei cinci frați vor intra într-un program de reabilitare alimentară pentru a putea fi integrați într-un mediu familial. Deja au fost identificați asistenții maternali în grija cărora vor ajunge cât de curând, după acordarea asistenței medicale și psihologice”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Ionuț Dănilă.

Pe lângă încredințarea copiilor la asistenți maternali, autoritățile statului au declanșat procedurile pentru decăderea din drepturile părintești a mamei și tatălui celor cinci copii din Bârlad.