Cinci femei,sechestrate și amenințate într-o farmacie de către un fost profesor bolnav pshic
Patru farmaciste și o femeie de serviciu dintr-o farmacie din municipiul Suceava au fost sechestrate, vineri, de către un fost profesor cu schizofrenie, care a intrat în farmacie, a blocat ușa și le-a amenințat pe femei cu o șurubelniță, la fața locului intervenind trupele speciale.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că agresorul – un fost profesor de filozofie care suferă de schizofrenie și este pensionat medical – a intrat, vineri, într-o farmacie din cartierul sucevean George Enescu, unde a amenințat cu o șurubelniță o farmacistă căreia i-a cerut cheia de la ușa de la intrare.
Ulterior, bărbatul a încuiat ușa farmaciei, apoi a rupt cheia în yală.
La acel moment, în farmacie se aflau patru farmaciste și o femeie de serviciu, pe care bărbatul a început să le amenințe cu moartea, pe motiv că farmacistele ar vrea să-i facă rău copilului său.
Conform sursei citate, una dintre femei a reușit să sune la 112, iar în câteva minute la fața locului a ajuns o echipă a Serviciului de acțiuni speciale, care a spart ușa de la intrarea în farmacie și l-a imobilizat pe agresor.
Acesta a fost dus la sediul Poliției Municipale, iar apoi la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Suceava.
Ultima dată, fostul profesor, pensionat pe caz de boală, a fost internat într-un spital de specialitate în luna decembrie 2012.