Prima pagină » Știri » Cinci ferme ale Smithfield din Timiș nu au autorizație de funcționare

Cinci ferme ale Smithfield din Timiș nu au autorizație de funcționare

Șeful Direcției Sanitar Veterinare Timiș (DSV Timiș), Ioan Jeleriu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că cinci ferme ale Smithfield din județ funcționează fără autorizație și au fost populate abuziv cu animale.

"Din cele 25 de ferme pe care le are Smithfield în județul Timiș, cinci unități nu au autorizații de funcționare nici de la autoritățile sanitar-veterinare, nici de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș și au fost populate cu animale abuziv. Este vorba de unitățile de la Nițchidorf, Bacova, Sânnicolau Mare, Orțișoara și Bulgăruș", a declarat Ioan Jeleriu.

Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare, Radu Roatiș, a declarat că în zona localității Cenei, unde a fost confirmat virusul de pestă porcină la o fermă a Smithfield, s-a instituit carantină și s-au luat toate măsurile impuse de lege în astfel de cazuri. Până acum, au murit peste șapte mii de porci din cauza pestei porcine și autoritățile sanitar-veterinare au demarat o anchetă. (Mediafax)

Citește și