Cinci persoane la spital, după ce ambulanța în care se aflau a ajuns într-un șanț, în Vrancea

Publicat: 01 01. 2014, 13:33
Actualizat: 28 09. 2018, 21:24

Cinci persoane au ajuns la spital, în prima zi a noului an, după ce șoferul ambulanței în care se aflau, pe DN 2L, în dreptul satului Varnița, comuna vrânceană Răcoasa, a pierdut controlul volanului, iar autosanitara a intrat într-un șanț, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ÈŠn ambulanță se aflau patru persoane din Cȃmpuri, Soveja și Răcoasa, care urmau să ajungă la dializă la Focșani, și șoferul autosanitarei, Ionel Bîra., în vârstă de 41 de ani, din Focșani.

La un moment dat, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns cu ambulanța în șanț.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum.

„Din primele verificări a reieșit că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum. Mașina a derapat și a intrat în șanț. A rezultat rănirea gravă a unei persoane și rănirea ușoară a altor patru, inclusiv șoferul. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și nu era băut”, a declarat comisarul șef Teodor Dumitrache, șeful Poliției orașului Panciu.

Conform informațiilor anchetatorilor, Maria Purdel., de 86 de ani, din Răcoasa, a suferit o fractură de tibie. Celelalte patru persoane, respectiv șoferul Ionel Bîra, Ioan Micu, de 68 de ani, din Soveja, Aurelian Lupușoru, de 83 de ani, din Cîmpur,i și Gheorghe Vlădoiu, de 54 de ani, tot din Cîmpuri, au suferit răni ușoare.