Cinci probleme mai importante decât căsătoria gay despre care Biserica nu vorbește

Problema relațiilor dintre persoane de același sex este, în România, o realitate socială de care nu trebuie să ne ferim. Așa crede președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos.

„Avem persoane care au o altă orientare decât cea heterosexuală, adică fac parte din minoritățile sexuale. Am avut, de-a lungul istoriei, întotdeauna, avem și vom avea. Aceste persoane stabilesc relații de durată intime și de respect reciproc, de cuplu care, în acest moment în România, nu au nicio protecție legală de niciun fel”, a declarat pentru Gândul președintele CNCD.

Asztalos arată că nu există nicio convenție sau obligație internațională față de România sau față de niciun stat din lume care să oblige la legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, dar că, în același timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stipulează că țările lumii au obligația să adopte un cadru legislativ care să protejeze cuplurile din minoritățile sexuale.

„Din această perspectivă nu este o falsă problemă, pentru că este o realitate”, spune Asztalos, care adaugă că, într-un stat democratic, lipsa unei astfel de protecții legale înseamnă încălcarea dreputului la demnitate umană, ca valoare fundamentală. „Pentru că dreptul la demnitate umană presupune și dreptul unei persoane de a fi recunoscută de societate ca subiect în individualitatea sa, să aibă o protecție juridică așa cum este el, cu orientarea sexuală pe care o are”, explică acesta.

În ceea ce privește inițiativa de revizuire a Constituției, președintele CNCD se întreabă retoric de ce ar vrea cineva să schimbe definiția familiei, din moment ce drepturile persoanelor care fac parte din minoritățile sexuale nu afectează în niciun fel statutul familiei tradiționale.

„Și vă întreb eu: dacă se va defini familia așa cum propun inițiatorii, care au exploatat un curent de homofobie, practic, din România, că asta s-a întâmplat, după un moment în care cultele au avut o prăbușire de popularitate după Colectiv, printr-o definiție foarte restrictivă care, din punctul meu de vedere, încalcă dreptul la viață privată intimă, ce se va întâmpla? Vă dau un simplu exemplu: dacă o femeie și un bărbat trăiesc împreună fără a se căsători, și concep și se naște un copil din această relație dintre o femeie și un bărbat, și nu sunt căsătoriți, ei pot fi considerați a fi o familie sau nu?”

Pe scurt, revizuirea Constituției nu este o problemă care ține de persoanele de altă orientare decât cea heterosexuală, în acest caz existând și „o manipulare destul de puternică”. Problemele familiei în societatea românească sunt altele, spune Csaba Asztalos, unele care țin de discriminarea anumitor categorii sociale și de nivelul de dezvoltare, în ansamblu.

„În primul rând, problemele ce țin de condiția socială, problemele ce țin de accesul la sănătate, la educație, la locul de muncă, a fi mai competitivi, de a asigura familiilor condițiile pentru a încuraja creșterea natalității. Asta e o problemă reală, dar nu generată de statutul persoanelor care au o orientare sexuală minoritară. N-are nicio legătură, nu pune în pericol familia și condiția familiei”, lămurește problema președintele CNCD.

Ipoteza căsătoriei între persoanele de același sex a stârnit, în ultimele luni, multe controverse și pare acum că în rezolvarea ei stă cheia pentru liniștirea opiniei publice. Problemele reale ale familiei din România anului 2016 nu vor dispărea, însă, după mndificarea câtorva cuvinte în Legea Fundamentală. Ele sunt multe, iar Gândul a identificat primele cinci obstacole care stau în calea unei vieți casnice armonioase, în țara noastră.

1. Sărăcia: 40% din populație se află în risc de sărăcie și excluziune socială

Cele mai recente date furnizate de Eurostat arată că România este al doilea cel mai sărac stat din Uniunea Europeană. Această stare de fapt afectează, inevitabil, familia, mai ales că în țara noastră 40% din populație se află în prezent în risc de sărăcie și excluziune socială, iar 48,5% dintre copii trăiesc în condiții precare. Lipsa acută a banilor își face simțită prezența mai ales în mediul rural, acolo unde trăiește aproape jumătate din populația României, în condiții care pot aduce aminte de epoca medievală.

48,5% din populația de minori este rata de sărăcie a copiilor și 17,7% este rata de sărăcie la populația încadrată în muncă. De asemenea, 28,9% reprezintă populația afectată de privare materială severă.

Lucrurile nu s-au modificat mult față de anul trecut, atunci când Silvia Pisică, director general în cadrul Institutului Național de Statistică, spunea că „sunt în jur de 157.000 de persoane care suferă de deprivare materială severă și trăiesc și în gospodării cu intensitate redusă a muncii. Mai sunt 145.000 de persoane care sunt expuse riscului de sărăcie și trăiesc în gospodării cu intensitate redusă de muncă, dar există aproximativ jumătate de milion de persoane care suferă de sărăcie, deprivare materială severă, și trăiesc în gospodării cu intensitate redusă a muncii”.

2. Paradoxul românesc: lipsa locurilor de muncă vs. absența forței de muncă

Lipsa locurilor de muncă este o cauză reală a sărăciei din România și o altă problemă care afectează profund familia românească, în condițiile în care o slujbă stabilă aduce mai multă siguranță, venituri sigure și ajută la unitatea și coeziunea casnică.

Cu o populație de 20 de milioane de locuitori din care 9 milioane sunt apți de muncă, dar doar 4,5 – 5 milioane sunt salariați, iar 2 milioane lucrează în agricultura de subzistență și cu un salariu mediu de 5 ori mai mic decât media din UE, piața muncii se confruntă în țara noastră cu un paradox: există, în același timp, o lipsă acută de locuri de muncă, dar și o absență a forței de muncă. În aceste condiții, chiar dacă în ultimul trimestru din 2015 rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 1,21%, în același timp, în luna mai, a crescut pentru prima dată în acest an și rata șomajului, pâna la 581.178 de persoane, adică un procent de 6,6%.

Cel mai ridicat nivel al șomajului, de 21,8%, se înregistrează, însă, în rândul tinerilor de 15-24, arată Institutul Național de Statistică, ceea ce înseamnă că perspectivele pentru construirea unei familii în România sunt întunecate încă de la intrarea în maturitate, prin faptul că, în absența unui venit stabil, tinerii devin mai sceptici în raport cu ideea de căsătorie și de responsabilitate comună.

„În acest moment ne confruntăm cu un aparent paradox: avem, în același timp, lipsă acută de locuri de muncă și lipsă de forță de muncă. Desigur că, analizată, imaginea e mai puțin contradictorie”, au recunoscut reprezentanții Ministerului Muncii.

3. Accesul la educație

Lipsa educației este unul dintre factorii care întrețin cel mai puternic starea materială precară cu care se confruntă jumătate din populația țării, care, la rândul ei, înseamnă insecuritate, instabilitate și mari probleme pentru familia din România.

Potrivit ultimului recensământ, din totalul populației stabile de 10 ani și peste, adică aproximativ 17,5 milioane de persoane, 44,2% au nivel scăzut de educație (primar, gimnazial sau fără școală absolvită), iar 41,4% – nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri). La 20 octombrie 2011 erau 245.400 de persoane analfabete, reprezentând 1,4% din totalul populației stabile de 10 ani și peste.

În condițiile actuale, însă, generațiile viitoare riscă să urmeze același drum pentru că, dacă lucrurile nu se vor schimba, statisticile vor rămâne la fel de sumbre, iar sărăcia va dărâma, ca într-un joc de domino, și șansele copiilor la o viață decentă.

În 2014, peste 18% dintre copiii români au decis să abandoneze studiile, arată un raport al World Vision România, procent care ne situează mult peste media europeană de 11,1% a ieșirii timpurii din ciclul de învățământ. Aceasta nu înseamnă decât că șansa lor de a-și depăși condiția și de a avea o viață mai bună este tăiată din fașă. Astfel, copiii săracilor de astăzi aleg să muncească la câmp pentru o pâine sau să aibă grijă de animalele din gospodărie, lăsând educația să pară, mai degrabă, un lux.

4. Violența domestică

În țara în care, la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută de partenerul de viață, iar 63% dintre părinți apelează la violență în relația cu cei mici, violența domestică rămâne încă un subiect tabu. Aceste cifre nu înseamnă decât că relațiile dintre soți și, mai departe, cele dintre copii și părinți sunt puternic zdruncinate, iar familia devine, în multe cazuri, doar o noțiune goală, menită să acopere abuzuri de toate felurile.

În Uniunea Europeană, România ocupă un loc fruntaș la capitolul violență domestică. Cifrele arată că femeile și copiii sunt frecvent victime ale bătăilor casnice și că 3 din 10 femei au fost agresate fizic sau psihic începând cu vârsta de 15 ani.

Mai departe, aceste comportamente violente se răsfrâng asupra copiilor, arată un studiu realizat de Salvați Copiii în octombrie 2015, potrivit căruia 63% dintre părinții români apelează la violență în relația cu cei mici. Ce înțeleg românii prin corecțiile fizice și emoționale? Rezultatele unei cercetări a D&D Research arată că violența este considerată de părinții din țara noastră o modalitate de educare a celor mici. Mamele participante la acest studiu afirmă că pedepsele educă prin atingerea punctelor celor mai sensibile, astfel încât copilul „să țină minte consecințele în situații similare”.

5. Accesul la servicii de sănătate și utilități

Atunci când te gândești că nu mai ai ce pune pe masă a doua zi, medicamentele sau vizitele la doctor par lucruri mult prea puțin importante. La fel se întâmplă în multe familii din România, acolo unde adulții confruntați cu lipsuri materiale admit că au renunțat sau iau în calcul să renunțe la cumpărarea de medicamente sau chiar la consultațiile la medic se arată într-un studio al World Vision România.

Percepția generală este că accesarea serviciilor medicale implică unele costuri pe care cei mai vulnerabili nu și le pot permite (de la costuri de transport la oraș, la medicamente,). Atunci când se află în situații de criză majoră, românii aleg mai degrabă, ca strategii de reducere a cheltuielilor, să taie bugetul alocat medicamentelor sau examenelor medicale. În ultimul an, 16,3% dintre familii au amânat sau au renunțat la vizita la medic, pe când 17,6% au restrâns cumpărarea de medicamente din considerente financiare, iar în jur de 8% din familii au amânat sau au renunțat la vizita la medic, demnostrează sursa citată.

Oamenii sunt speriați și de celebra „șpagă” pe care se aude că trebuie să o dea doctorilor. Așadar, fără bani ca să „bage în buzunar” românii de la țară renunță să mai treacă pe la medic, așa că, din cauza sărăciei, se îmbolnăvesc, capătă afecțiuni contagioase sau boli care se transmit copiilor și, mai departe, urmașilor, lăsând astfel moștenire o lume bolnavă.

Acest lucru este dovedit și de statisticile care arată cât de mult le lipsesc condițiile pentru o igienă de bază persoanelor din mediul rural. În România anului 2015, circa 53% din populația României nu era conectată la sistemele de canalizare, foarte mulți având toaleta în curte și reușind să se descurce fără apă curentă.