Cinci spitale din cele 67 închise în 2011 ar putea fi redeschise
Cinci spitale din cele 67 închise în 2011, respectiv cele de la Buftea, Bumbești Jiu, Ocna Mureș, Dărăbani și Băneasa, ar putea fi redeschise, alte 21 fiind transformate în cămine de bătrâni și preluate de Ministerul Muncii, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Vasile Cepoi.
„67 de spitale au rămas fără contract cu casa de asigurări de sănătate în 2011, iar dintre acestea, 21 au solicitat să se transforme în cămine pentru vârstnici, acestea fiind preluate de către Ministerul Muncii. Problema la accesul asistenței medicale de specialitate rămâne și în cazul acestor unități sanitare. Acolo unde spitalele sunt eficiente pot fi înființate centre de sănătate, respectiv o policlinică mai complexă, dar care nu necesită ca pacientul să doarmă în spital”, a declarat ministrul Sănătății.
Vasile Cepoi a precizat că a solicitat direcțiilor de sănătate publică situația dotărilor din aceste spitale, analiză din care rezultă că aproape 30 la sută au dotări corespunzătoare cu spitalele de gradul IV.
De asemenea, ministrul a solicitat direcțiilor de sănătate publică să spună dacă aceste unități sanitare ar putea deveni centre multifuncționale sau dacă doresc să fie reluată activitatea de spital. În acest sens, Ministerul Sănătății a trimis mai multe echipe în patru județe, pentru a verifica situația unităților sanitare pentru care primăriile solicită reluarea activității.
„Printre spitalele vizitate se numără cele de la Buftea, Bumbești Jiu, Ocna Mureș și Dărăbani. De asemenea, există o cerere pentru înființarea unui centru de sănătate la Băneasa, unde va pleca o echipă a Ministerului Sănătății”, a mai spus Vasile Cepoi.
Ministrul a precizat că, din primele analize, reiese că spitalul din Buftea, județul Ilfov, ar putea fi redeschis, dar pe o altă structură, respectiv pe obstetrică-ginecologie, pentru care există cea mai mare adresabilitate.
Și spitalul din Bumbești-Jiu, județul Gorj, are condiții bune de cazare, însă este o problemă cu resursa umană, primarul promițând că aceasta va fi rezolvată. La spitalul din Ocna Mureș, județul Alba, este o problemă de litigiu, iar la cel din Dărăbani, județul Botoșani, este așteptat un răspuns în următoarele zile, a mai spus ministrul Sănătății.
Cepoi a precizat că așteaptă în trei zile răspunsurile primăriile față de spitalele care la 1 aprilie 2011 au pierdut contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Ministrul a adăugat că primăriile pot redeschide aceste spitale, dar trebuie să facă dovada că le pot întreține.