Prima pagină » Știri » Cinci tineri dați DISPĂRUȚI, descoperiți după câteva zile într-o mașină, pe marginea unei șosele! Trei dintre ei au fost găsiți fără viață

Cinci tineri dați DISPĂRUȚI, descoperiți după câteva zile într-o mașină, pe marginea unei șosele! Trei dintre ei au fost găsiți fără viață

Cinci tineri dați DISPĂRUȚI, descoperiți după câteva zile într-o mașină, pe marginea unei șosele! Trei dintre ei au fost găsiți fără viață

Cinci tineri dați dispăruți au fost găsiți, luni dimineață, într-o mașină distrusă în urma unui accident rutier. Trei dintre aceștia au murit, iar ceilalți doi au fost grav răniți și transportați la spital.

Polițiștii din Gwent, Țara Galilor, care erau în căutarea a cinci persoane date dispărute de familiile lor, le-au găsit moarte pe trei dintre ele și pe două grav rănite, la două zile după ce au fost văzute ultima dată în viață.

Polițiștii au confirmat, luni dimineață, că tinerii au fost găsiți într-o mașină, pe marginea unei șosele, lângă Cardiff.

Autoritățile cred că autoturismul ar fi fost implicat într-un accident rutier, iar în urma impactului, a fost proiectat în afara decorului.

Sophie Russon, 20 de ani, Eve Smith, 21 de ani, Darcy Ross, 21 de ani, Rafel Jeanne, 24 de ani, și Shane Loughlin, 32 de ani, au fost văzuți ultima dată sâmbătă dimineață, în jurul orei 2:00, la Cardiff.

Mașina lor a fost găsită de un trecător, la marginea autrostrăzii A48, în St Mellons, luni dimineață.

Drumul este o rută importantă spre Cardiff, iar mașina a fost găsită în apropierea unui sens giratoriu aglomerat, într-o zonă împădurită.

Familia și prietenii au făcut apeluri nenumărate pentru găsirea celor cinci, mama uneia dintre fete spunând că i s-a spus la un moment dat să nu mai sune la poliție pentru noutăți.

Sophie Russon este una dintre cele două persoane ajunse la spital și se află într-o stare critică, spune verișoarea ei, în timp ce cei trei morți nu au fost încă identificați.

Un cordon lung de poliție a marcat locul accidentului, care este în mod normal o porțiune aglomerată de autostradă, care face legătura între Cardiff și Newport.

Însă mașina a căzut de pe rampă într-o mică zonă împădurită, astfel că a fost camuflată de copaci, chiar dacă era foarte aproape de carosabil.

„Polițiștilor părea să nu le pese”

Poliția încearcă să stabilească exact când s-a prăbușit mașina în acel loc și cât a trecut, de fapt, până când a fost descoperită.

În apropierea locului accidentului, oamenii au depus flori.

O femeie care locuiește în apropiere a spus că mulți oameni au fost șocați în urma tragediei.

„Nu poți să nu te gândești la chinul prin care au trecut… Ar fi putut fi copiii oricui. Ar fi putut fi ai mei”, a spus ea.

În weekend, familia și prietenii celor cinci dispăruți au făcut apeluri disperate pentru a-i găsi.

Femeile, din Newport, merseseră vineri seara la un club din oraș, apoi au mers 58 km între-o zonă de agremenent, împreună cu cei doi bărbați, potrivit BBC.

Cei cinci a fost văzuți ultima dată în Cardiff, la primele ore ale zilei de sâmbătă, dar încă nu este clar când s-a produs accidentul.

Mama Sophiei Russon, Anna Certowicz, 42 de ani, a căutat-o disperată zilele acestea, conducând în zonele în care ar fi putut să fie.

A sunat la poliție de mai multe ori, iar ofițerii i-au spus să nu mai insiste.

„Părea să nu le pese. A trebuit să merg la Cardiff, să le bat la ușă, pentru că pur și simplu nu păreau să considere că acest caz merită investigat”, a spus ea.

Hollie Smith a spus pe Twitter că verișoara ei, Sophie Russon, a fost dusă la spital în stare critică.

„Din păcate, trei pasageri au murit și ne gândim la familiile care i-au pierdut”, a transmis aceasta.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele

Citește și