Cine a plătit cauțiunea de 5 milioane de lei pentru Elena Udrea
„Așa cum a spus deja, doamna Udrea nu are bani sau bunuri personale să plătească acea cauțiune de 5.000.000 de lei instituită de DNA. Tot ce are este sub sechestru în dosarul 50/P al DNA. Astăzi, una dintre firmele în care doamna Udrea este asociat, a depus pentru domnia sa, în contul cauțiunii, o garanție reală imobiliară, așa cum legea permite, care acoperă valoarea cauțiunii”, a declarat Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea.
Acesta precizează că „din considerente ce țin de limitele controlului judiciar, nu putem face alte precizări, în afara comunicării faptului că ne-am îndeplinit obligația”.
Elena Udrea s-a prezentat, joi dimineață, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a lămuri anchetatorii dacă poate plăti cauțiunea dispusă de aceștia, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanțat în campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiți de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.
De asemenea, deputatul a fost chemat pentru a da declarații în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în legătură cu un credit obținut de la BRD.
Elena Udrea este suspectată că ar fi finanțat campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiți de la Bogdan Buzăianu, în schimbul asigurării derulării unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.
Udrea a fost pusă, în 30 octombrie, sub control judicar pe cauțiune, stabilită la cinci milioane de lei, în dosarul privind fapte de corupție legate de vânzarea și renovarea unei vile din Eforie Sud, dar și un contract între Hidroelectrica și o firmă, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari. Camera Deputaților a avizat începerea urmăririi penale și a reținerii Elenei Udrea în această cauză.
Fostul ministru Elena Udrea a contestat decizia de a fi pusă sub control judiciar pentru o cauțiune de cinci milioane de lei, dar instanța supremă a respins, pe 4 noiembrie, plângerea, pe motiv că este neîntemeiată.
Elena Udrea trebuia să plătească până vineri cauțiunea de cinci milioane de lei, însă fostul ministru spunea că nu poate să achite o sumă atât de mare, în condițiile în care toate bunurile sale sunt sechestrate de DNA.
Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.
„În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru al Guvernului și de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA”, a precizat DNA.
Anchetatorii susțin că, pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la același om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.
„În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanței de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novație cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acțiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacției în numele său și să efectueze plățile aferente prin creditarea societății, disimulând astfel proveniența sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăților efectuate pentru societatea mass media și ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanței ce a făcut obiectul novației cu firma omului de afaceri de la care a primit creanța”, a mai arătat DNA.
Elena Udrea susține că omul de afaceri căruia i s-au cerut cinci milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica este Bogdan Buzăianu, iar Ana Maria Topoliceanu este cea care a folosit acești bani și care trebuie să răspundă.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al Evenimentului Zilei, Dan Andronic, fondatorul Cancan, Radu Budeanu și omul de afaceri Bogdan Buzăianu ar fi implicați în noul dosar în care este suspectată Elena Udrea.
Dan Andronic, asociatul majoritar al societății Editura Evenimentul și Capital, care editeaza publicațiile Evenimentul Zilei și Capital, și director general al Evenimentului Zilei a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție în 29 iulie, el spunând, la ieșire, că a fost chemat de anchetatori să aducă mai multe documente, fără a preciza în ce calitate a fost chemat.
Bogdan Buzăianu, proprietarul Energy Holding și finul fostului ministru al Economiei din perioada guvernului Năstase Dan Ioan Popescu, este unul dintre „băieții deștepți” din energie, expresie lansată de fostul președinte Traian Băsescu, care îi definea astfel pe cei care cumpărau energie de la stat la prețuri subevaluate pentru a o revinde cu câștiguri mari. Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu „băieții deștepți” – 1,4 miliarde lei pentru perioada 2006-2012.
Sursele judiciare citate au precizat că în acest dosar ar fi implicat și Radu Budeanu, fondatorul Cancan și cel care controlează publicația și proiectul Cancan TV difuzat pe acest site. În 7 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziții la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură și la locuințele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influență și spălare de bani, iar surse judiciare afirmau că printre cei vizați de anchetatori ar fi politicieni și patroni de presă. Aceleași surse afirmau că și Radu Budeanu, care în prezent nu mai este în acționariatul firmei, dar controlează publicația tabloidă și proiectul Cancan TV, ar fi vizat în anchetă și urmează să fie audiat, în prezent acesta fiind plecat din țară.
Elena Udrea este urmărită penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, în dosarul de la DNA privind creditul contractat de aceasta la BRD, în aceeași cauză fiind pus sub acuzare și Sorin Popa, fost vicepreședinte al băncii.
Direcția Națională Anticorupție arată pe 2 noiembrie, într-un comunicat de presă, că în această cauză sunt urmăriți penal Sorin Mihai Popa, director general adjunct al unei bănci la data faptelor, pentru abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, și Elena Gabriela Udrea, secretar executiv al unui partid, la data faptelor, în prezent deputat, pentru complicitate la abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, în perioada 2007- 2010, Sorin Mihai Popa „și-a îndeplinit cu rea-credință atribuțiile de serviciu, prin aceea că a acordat clientului Udrea Elena Gabriela o serie de derogări care au condus la prejudicierea băncii”.
„Prejudiciul în dauna băncii a fost determinat de neîncasarea sumelor datorate cu titlu de dobândă sau comision și prin neexecutarea garanțiilor la momentul la care creditul putea fi declarat scadent anticipat (practic a amânat declararea creditului ca neperformant și a privat banca de posibilitatea recuperării creanței din executarea garanțiilor). De asemenea, a permis scoaterea bunurilor debitorului Udrea Elena Gabriela de sub incidența contractului de garanție; la cererea suspectei Udrea Elena Gabriela, a permis aprobarea unui contract de novație, prin care debitorul inițial solvabil, în persoana lui Udrea Elena Gabriela, a fost înlocuit cu unul insolvabil, împrejurare în care banca s-a aflat în imposibilitatea de a-și recupera creditul”, au precizat procurorii.
Anchetatorii susțin că, potrivit atribuțiilor stabilite prin contractul de administrare, Sorin Mihai Popa avea atribuții de coordonare și control cu privire la activitatea structurilor de Private Banking (clienți privilegiați) și risc, atribuții în validarea și aprobarea ofertării clienților privilegiați, precum și în ceea ce privește acordarea de derogări de la prevederile normei bancare.
Elena Udrea este acuzată că a solicitat directorului Sorin Popa acordarea unui credit în valoare de 3.280.000 de euro, în regim Private Banking, fără să fi urmat procedura obișnuită a negocierii condițiilor de finanțare cu persoanele aflate în subordinea directorului.
De asemenea, Udrea este suspectată că „a pus la dispoziția băncii un raport supraevaluat a terenurilor pe care trebuia instituită ipoteca, a solicitat cedarea creditului prin novație către o altă persoană, în condițiile în care cunoștea că persoana respectivă nu are posibilitatea să achite obligațiile rezultate din contractul de credit, în sensul că nu avea bunurile necesare cu care să garanteze achitarea întregului credit”.
Procurorii au precizat că prejudiciul cauzat băncii este de 2.576.541,53 de euro, reprezentând creditul acordat Elenei Udrea și bunurile mobile și imobile care au fost scoase din sfera garanțiilor contractuale și nu mai pot fi executate.