Cine este Florina Jipa, senatoarea care l-a miruit pe Șova în Parlamentul României
Florina Jipa a fost avocat până la Revoluție și a ocupat apoi, în perioada 1990-1997, funcția de consilier la Ministerul Justiției. Între 1997 și 2000 a fost judecător la Tribunalul București, renunțând apoi la magistratură pentru o carieră politică sub umbrela PRM. Atunci a intrat în Camera Deputaților pe listele partidului condus de Corneliu Vadim Tudor. După trei mandate ca deputat, Florina Jipa se află acum la primul mandat de senator și la al patrulea partid. De la PRM a trecut în septembrie 2008 la PSD, formațiune politică pe care a părăsit-o în octombrie 2012, când s-a alăturat grupului independenților. A intrat apoi în Senat din partea PP-DD, iar în decembrie 2013 a trecut la UNPR. În prezent este membru al Comisie Juridice din Senat.
Florina Jipa este căsătorită cu Cristian Jipa, judecătorul al cărui nume a apărut în dosarul lui Cătălin Voicu și care a fost sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii cu reducerea salariului timp de o lună pentru relația pe care a avut-o cu acesta. Cristian Jipa a recunoscut că a fost sunat pe data de 26 noiembrie 2009 de către senatorul PSD Cătălin Voicu care i-a cerut să se întâlnească la un restaurant. Judecătorul a spus că nu a refuzat întrucât avea o obligație morală față de Cătălin Voicu, care i-a salvat o dată viața. Cristian Jipa a precizat că, în urmă cu câțiva ani, a suferit o criză și a fost internat de urgență, însă risca să moară pentru că spitalul la care a fost dus nu avea aparatură. Soția sa, Florina Jipa, a apelat atunci la ajutorul senatorului Voicu, care l-a mutat în alt spital.
În privința întâlnirii de la restaurant- la care a participat și senatorul Alexandru Mazăre – judecătorul a mai precizat că a primit un bilet de la senatorul Voicu pentru a afla numărul completului și numele judecătorilor și că a luat biletul pentru că informațiile solicitate erau publice: „Am avut un moment de cumpănă. Acum îmi vine să-mi dau pumni în cap”.
Florina Jipa a vrut să fie judecător CCR. „Acest loc aparține Senatului, nu celor din afară”
Senatoarea a vrut să își depună candidatura pentru poziția de judecător CCR lăsată liberă de către Toni Greblă. „Cu regret și amărăciune în suflet, am constatat că, până acum, fiecare Cameră își desemna pentru o funcție de judecător la Curtea Constituțională unul dintre membrii săi. Este pentru prima oară când mi-a fost dat să văd că, de data aceasta, Senatul nu a mai procedat la fel”, a spus ea. „Vreau să se ia act în stenogramă de faptul că înțeleg să îmi depun CV-ul pentru postul de la Curtea Constituțională atâta vreme cât acest loc aparține Senatului, nu celor de afară. Voi depune dosarul la Comisia juridică și bănuiesc că se va discuta și CV-ul meu”, a susținut ea, care arenunțat ulterior la această idee.
Potrivit ultimei declarații de avere, Florina Jipa are un apartament și o casă în București, o casă în Predeal, un autoturism Volvo și un Volkswagen Golf.
Miercuri, înainte de votul prin care s-a respins cererea de arestare a lui Dan Șova, Jipa a făcut cruci cu mir pe fruntea, creștetul și mâinile fostului ministru.
Adversară declarată a arestării lui Dan Șova, senatoarea UNPR a declarat că l-a „miruit” pe colegul său pentru că e un om credincios. „Pentru că sunt un om credincios, am fost la Mormântul Sfânt. Nu voi sta niciodată în genunchi. L-am adus eu de la Mormântul Sfânt”, a spus senatoarea.