Cine este Nelu Iordache, primul rege al asfaltului pe cale să pice
Procurorii anticorupție fac, joi, percheziții la firmele Romstrade și Blue Air, deținute de Nelu Iordache, într-un dosar privind posibile deturnări de fonduri în cazul lucrărilor la autostrada Arad – Nădlac, au declarat surse judiciare. Prejudiciul în acest caz ar fi de aproximativ șase milioane de euro.
Nelu Iordache a figurat în ediția 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro, bani obținuți în mare parte dintr-un grup de firme din care fac parte mai multe companii, cele mai importante fiind Romstrade și operatorul aerian low cost Blue Air. Iordache a asfaltat drumuri naționale, pista Aeroportului Băneasa, a început construcția autostrăzii Nădlac-Arad, dar și-a făcut și o moșie la Adunații Copăceni, unde vrea să construiască și un aeroport internațional.
Romstrade a fost fondată în anul 1994, capitalul social subscris și vărsat al societății Romstrade, de 16.151.800 lei, fiind repartizat celor doi asociați, respectiv 76% președintelui firmei Nelu Iordache și 24% lui Gheorge Cruceru.
România, prea mică pentru „regii asfaltului”. Iordache „atacă” Irakul
Cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de euro, compania controlată de „regele asfaltului” giurgiuvean a decis în 2008 să atace piața irakiană, arasă de facilitățile fiscale oferite investitorilor de statul irakian, printre care scutirea de taxe pe o perioadă de zece.
În 2009, pe seama afacerilor cu statul, compania giurgiuveană Romstrade a ajuns pe locul întâi în topul celor mai mari constructori din România, cu o cifră de afaceri de 320 milioane de euro.
Unul dintre cele mai importante contracte adjudecate în 2011 de Romstrade viza construcția primului lot și a drumului de legătură al tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, în asociere cu Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro.
Romstrade, deținută de Nelu Iordache, va construi pasajul Mihai Bravu-Splaiul Unirii cu 96,8 mil.lei
La începutul anului 2011, Primăria Municipiului București (PMB) a atribuit companiei Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, un contract de 96,8 milioane lei fără TVA pentru construcția pasajului suprateran Mihai Bravu – Splaiul Unirii.
Romstrade a înregistrat, în 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adică jumătate din cel obținut în 2010, potrivit Forbes Romania. În urmă cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro. În 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finanțelor, 1.623 de salariați.
În 2010, Nelu Iordache a „trecut la cratriță”, după ce a deschis un restaurant mic, în incinta Aeroportului Sibiu, și altul în centrul Bucureștiului, tot cu specific de autoservire. Afacerea cu mâncare a fost însă boicotată de concurenții de la licitațiile din infrastructură
Iordache și primul aeroport privat din Adunații Copăceni
La mai puțin de 30 de km sud de București un investitor privat – Infra Group SRL, companie controlată indirect de Nelu Iordache, prin Romstrade și Blue Air, voia să înceapă, în 2012, construcția primului aeroport integral privat: International Airport „Bucharest South” Adunații Copăceni.