Cine este noul șef al Metrorex. Vechiul director a plecat după ce i-a expirat mandatul
„Astăzi, 11 noiembrie 2019, Consiliul de Administratie al Metrorex a luat act de expirarea contractului de mandat de director general provizoriu al domnului Marin Aldea. În conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobata prin Legea nr. 111/2016, în aceeași ședinta, Consiliul de Administrație a mandatat-o pe doamna Mariana Miclăuș sa îndeplineasca atribuțiile de director general provizoriu, începand cu data de 12.11.2019”, a informat compania.
Mariana Miclăuș a condus anterior Serviciul Managementul Finanțărilor Externe și este prima femeie aflată până în prezent la conducerea companiei.
„Doamna Mariana Miclauș, anterior numirii în funcția de director general, a condus, în cadrul Metrorex, Serviciul Managementul Finanțărilor Externe, având o experiență de peste 30 de ani în cadrul societății.
Menționăm că de la înființarea Metrorex, este pentru prima dată când pozitia de director general este ocupată de catre o doamnă”, se mai arată în comunicat.
Marin Aldea a preluat conducerea companiei Metrorex la începutului lunii iulie, înlocuindu-l pe Dumitru Șodolescu. Aldea a mai deținut această funcție în 2017.