Cine este Papa Benedict al XVI-lea
Papa Benedict al XVI-lea s-a născut la 16 aprilie 1927 Marktl am Inn, Bavaria. Înainte de a deveni papă numele lui era Joseph Alois Ratzinger și a fost cardinal și președintele al Comisiei pontificale teologice internaționale. A fost ales la 19 aprilie 2005 ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea.
Este cel de-al 265-lea papă în istoria Bisericii Romano-Catolice și primul papă german după 482 de ani. Înaintea alegerii sale ca papă, cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei pontificale teologice internaționale.
Papa Benedict al XVI-lea este cel mai în vârstă papă ales de la papa Clement al XII-lea în1730 și primul pontif german după olandezul-german Adrian al VI-lea din perioada 1522-1523.
Ultimul papă cu numele de Benedict, Benedict al XV-lea a servit ca pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial.
Alegerea numelui de Benedict are importanță simbolică. Ziua de naștere a papei, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 – 16 aprilie 1783), cunoscut ca Sfântul Pelerin.
PAPA BENEDICT AL XVI-LEA ÎȘI ANUNȚĂ RETRAGEREA ÎNCEPÂND CU 28 FEBRUARIE
PAPA BENEDICT AL XVI-LEA SE RETRAGE. Motivul pentru care renunță la funcție PAPA BENEDICT AL XVI-LEA