Cine este Sorina Pintea, noul ministru al Sănătății
Sorina Pintea este managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare din 2013. La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Sorina Pintea a ajuns senator, însă a renunțat la mandat, alegând să rămână în funcția de manager de spital. Numele Sorinei Pintea, a mai fost vehiculat pentru ocuparea portofoliului Sănătății atât în Guvernul Sorin Grindeanu, cât și în cel al lui Mihai Tudose.
În 2011, pe vremea când era manager al Spitalului de Pneumoftiziologie, numele Sorinei Pintea se afla pe prima pagină a ziarelor, după ce fiul ei, Ionuț Pintea, a fost reținut de polițiștii BCCO, în urma unei descinderi organizate într-un dosar de trafic de droguri, potricit Mediafax. Pentru că era recidivist, Ionuț Pintea a fost condamnat la 6 ani cu executare, iar după gratii tînărul și/a deschis un blog, notează actualmm.ro.
În perioada 1984-1988 a fost studentă la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca unde a urmat cursurile unei facultăți de economie.
Și-a început cariera ca economist la Întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport (I.F.E.T.) Baia Mare, funcție în care a activat până în 1995. Din 1996 până în 1999, a devenit șef serviciu financiar-contabil la aceeași întreprindere
În perioada 2001-2003, Sorina Pintea a fost consultant managerial – Consiliul Județean Maramureș, consilier integrarea europeană în perioada 2003-2005 și consultant la S.C. Sov Consulting S.R.L., Baia Mare, în perioada 2007-2009.
Sorina Pintea a fost director economic la Direcția Silvică Maramureș, Baia Mare, în perioada 2005-2009 și manager la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare în perioada 2009-2013.