Prima pagină » Știri » Cine este Tudor Breazu, administratorul lui Udrea, aflat în arest preventiv. „Mi-ar plăcea să existe grupul noii burghezii boeme”

Cine este Tudor Breazu, administratorul lui Udrea, aflat în arest preventiv. „Mi-ar plăcea să existe grupul noii burghezii boeme”

În urmă cu mai mulți ani, Tudor Breazu era văzut ca unul dintre tinerii generației YUP, ieșind în evidență și prin hainele scumpe pe care le purta, precum și prin pasiunea pentru decapotabile.

În vârstă de 40 de ani, Tudor Breazu, de profesie consultant financiar, este unul dintre cunoscuții lumii mondene a Capitalei. Îmbrăcându-se excentric, omul de afaceri Tudor Breazu este un mare iubitor de distracție, dar și al mașinilor decapotabile.  În cluburile scumpe pe care le frecventa cea mai ieftină șampanie era minim 600 de lei.

„Eu nu mă duc în cluburi ca să cheltuiesc bani, mă duc în cluburi ca să mă simt bine eu și prietenii mei și când plecăm se adună niște bani și plătim nota”, afirma Tudor Breazu în urmă cu patru ani într-un material realizat de PRO TV. Acesta era descris ca fiind un reprezentant al generației YUP, curent apărut în America în anii 1990 și care se referă la tinerii furioși care au reușit să facă bani grei plecând de la zero, fără a avea susținere financiară din partea cuiva.

„Eu am făcut ceva în România neavând nimic la început și ca mine sunt mulți alții. Prietenii mei așa sunt, nu au primit averi de acasă, moșteniri spectaculoase, nici nu au luat împrumuturi de la bănci în anii 1990 pe care nu le-au dat înapoi”, afirma Tudor Breazu în urmă cu mai bine de patru ani.

Potrivit acestuia, rețeta succesului său era creativitatea, mintea, dar și faptul că se bucura de viață, inclusiv într-o afacere. 

Lui Tudor Breazu îi plăceau hainele scumpe și care ies în evidență. În cluburile pe care le frecventa ieșea repede în evidență cu hainele sale, unele de inspirație japoneză sau indiană.  „Nu mi s-a întâmplat să îmi rămână gândul la un obiect și să nu îl iau. Să rămân cu bani pentru că nu am avut pe ce să îi dau, mi s-a întâmplat, dar să las obiecte nu”, spunea el.

Referitor la o altă mare pasiune,  mașinile decapotabile, Tudor Breazu afirma că îi crea senzația că tot Bucureștiul îi aparține. „Nu îmi place să fiu încadrat în ceva.  Nu vreau să fac parte dintr-un grup. Mi-ar plăcea însă să existe grupul noii burghezii boeme”, afirma atunci Tudor Breazu, consultant financiar care a făcut afaceri și în imobiliare.

„Dacă nu îmi place de tine și de afacerea ta nu mă bag, poți să îmi dai câți bani vrei tu, nu mă interesează. Eu vreau să mă simt bine inclusiv cu clienții mei”, mai spunea Tudor Breazu, adăugând că în afaceri se ghida după principiul de a face pentru alții ca și cum ar face pentru el.

Breazu, acuzat că ar fi intermediate mita

Decizia luată duminică de magistrații Curții de Apel București (CAB) nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.

Tudor Breazu a fost reținut, sâmbătă, de procurorii DNA, care îl acuză de complicitate la luare de mită în dosarul „Gala Bute”, potrivit unor surse judiciare. Duminică, Curtea de Apel București (CAB) a decis arestarea lui. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.

Breazu este acuzat că ar fi intermediat mita provenită de la administratorul unei societăți comerciale care a primit contracte de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului condus de Elena Udrea.

În mod concret, după ce administratorul societății în cauză a încasat banii pentru lucrările efectuate în cadrul unui contract, el i-ar fi returnat Elenei Udrea 10 la sută din valoarea contractului, respectiv 50.000 de euro, prin intermediul lui Breazu, virând banii în contul acestuia.

Citește și