Cine i-ar fi pus microfon în casă ministrului de Interne. Noi informații din anchetă

Publicat: 28 12. 2017, 09:29
 
Dispozitivul este făcut în anul 2009 și nu costă 300 de lei, așa cum s-a spus inițial, și ar valora 300 de euro.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, la finalul lui noiembrie, că a găsit dispozitivul de înregistrare audio în momentul în care a vrut să-și pună telefonul la încărcat în priză, iar fața prizei s-a desprins.

„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poți vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuțiile și competența necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După ședința de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este spațiul meu privat. Este un dispozitiv funcțional”, a declarat Carmen Dan. 

Dispozitivul de înregistrare găsit de ministrul Afacerilor Interne în locuința sa provine, din primele informații, din zona privată, fiind vorba de un „dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”, potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 

„Din primele noastre verificări, vorbim de un dispozitiv care ar putea proveni din zona privată. Cel mai probabil, vorbim de un dispozitiv dintr-o zonă privată pentru că se pare că e un dispozitiv ieftin, care costă 200, 300 de lei și care poate fi achiziționat de oricine de pe orice site. Cu aceste dispozitive ieftine nu umblă nici serviciile de informații interne și nici externe”, a declarat, la vremea respectivă, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI), la România Tv.

Ovidiu Marincea a mai precizat că SRI nu are nicio implicare în acest caz și că instituția va pune la dispoziție tot ce este nevoie pentru desfășurarea anchetei.

„SRI nu spionează și nu înregistrează pe ministrul de Interne din România, pentru numele lui Dumnezeu. SRI este un serviciu de contraspionaj, SRI îi prinde pe spioni. SRI nu folosește tehnică descoperibilă de persoane neautorizate. În acest caz, care este un caz extrem de grav, când un membru CSAT găsește în locuința sa un dispozitiv de înregistrare, SRI se va implica întru totul în acest caz, până la capăt. Vom acorda sprijinul ministrului de Interne și acest lucru l-am comunicat ministrului. Asta exclude orice fel de implicare anterioară a Serviciului. Directorul SRI a vorbit deja cu Carmen Dan, iar SRI va pune la dispoziție tot ce este nevoie pentru desfășurarea anchetei”, a completat Ovidiu Marincea. 

Parchetul General a deschis dosar penal în cazul ministrului Carmen Dan pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză.