Cine plătește pentru demolarea resturilor de la Bamboo? Procurorii urmează să decidă
„Inspectoratul de Stat în Construcții va face o expertiză, va fi o expertiză făcută de specialiști pentru lămurirea structurii de rezistență a clădirii și începerea imediată a lucrărilor de demolare. Până în 6 februarie trebuie terminată această expertiză. Experții vor stabili exact cât de rezistentă e clădirea și imediat după această expertiză se va stabili soluția demolării. Autoritățile au astăzi o ultima discuție, cine se va ocupa și pe banii cui de demolare. Dacă se va stabili că plătește statul, va plăti statul, dacă nu, vom plăti noi. Ne-am oferit pentru acoperirea acestor cheltuieli, rămâne să decidă procurorul”, a declarat avocatul clubului Bamboo.
Cătălin Dancu a mai adăugat că acționarii clubului au identificat utilajele de mare tonaj necesare pentru efectuarea demolării, au și fondurile necesare pentru a realiza această operațiune, dar așteaptă ca procurorul de caz să decidă cine o va face. În plus, avocatul mai spune că până când autoritățile nu vor securiza incinta, nici anchetatorii nu vor putea intra în interiorul clubului pentru a lua probe și a stabili, astfel, ce a declanșat incendiul.
Un incendiu puternic a devastat în întregime localul în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, 44 de persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Procurorii Parchetului Capitalei au deschis in rem un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă. Patronii clubului susțin că focul ar fi putut fi pus intenționat, deoarece în zona de unde a pornit incendiul au fost văzute persoane suspecte.