Cine se bate pentru locurile lui Morar și Kovesi. Șeful DLAF vrea să conducă DNA

Publicat: 04/10/2012, 10:53
Actualizat: 06/07/2016, 09:23

Ministerul Justiției a finalizat miercuri 3 octombrie prima etapă din procedura de numire a procurorului general și a procurorului șef al DNA, adică depunerea candidaturilor. Lista celor care s-au înscris la concursul demarat de Mona Pivniceru va rămâne secretă până vineri 5 octormbrie. Presa a speculat că pentru cele două funcții s-ar fi înscris 11 candidați. Până în prezent au confirmat public trei candidați. Claudiu Dumitrescu șeful Departamentul pentru Lupta Antifraudă din cadrul Guvernului a confirmat pentru gândul că s-a înscris în cursa pentru postul de procuror șef al DNA. Procurorul Gheorgeh Moța de la Gorj candidează pentru Parchetul General iar procurorul Ioan Irimie s-a înscris pentru DNA.

Ministerul Justiției va publica pe 5 octombrie lista procurorilor care s-au înscris la concursul pentru cele două funcții și va preciza cine sunt procurorii care au fost admiși pentru interviul cu ministrul Mona Pivniceru. Reprezentanții MJ au precizat că nu vor face publice numele procurorilor înscriși înainte de finalizarea acestei proceduri. Până atunci presa a relatat deja câteva nume care s-ar fi înscris la concursul inițiat pe 17 octombrie.

Claudiu Dumitrescu – candidat la funcția de procuror șef DNA
– actual șef al DLAF
– fost procuror DNA
– l-a trimis în judecată pe Decebal Traian Remeș în dosarul Caltaboșul și pe Gigi Becali în dosarul Valiza

Claudiu Dumitrescu a confirmat pentru gândul că și-a depus candidatura pentru funcția de procuror șef al DNA. Procurorul Claudiu Dumitrescu conduce Departamentul pentru Lupta Antifraudă din cadrul Guvernului. Dumitrescu a fost numit la conducerea DLAF în 2010. În perioada 2004 – 2010 a activat ca Procuror șef serviciu combaterea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene. În perioada 2005 – 2008 a fost membru în Colegiul de conducere al Direcției Naționale Anticorupție. A intrat în magistratură în 1997 și a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia până în 2003 când a promovat la DNA. Între 2003 și 2004 a activat la DNA după care a devenit formator la Institutul Național de Magistratură până în 2007. A revenit la DNA un a lucrat până în 2009.

Presa a relatat că Dumitrescu a anchetat dosarul Caltaboșul, unul din primele mari dosare de corupție din România. Decebal Traian Remeș, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, este acuzat de trafic de influență, iar Ioan Avram Mureșan de complicitate la cumpărare de influență, în formă continuată, potrivit Direcției Naționale Anticorupție.
Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă este acuzat și el de cumpărare de influență, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului Direcției Naționale Anticorupție, în 13 septembrie 2007 și 23 septembrie 2007, Remeș, în calitate de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ar fi acceptat și primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei și suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureșan. Pe 14 februarie Remeș și Mureșan au fost condamnați la câte trei ani de închisoare.

Dumitrescu a anchetat și dosarul Valiza în care patronul echipei Steau a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Presa a mai relatat că Dumitrescu l-a acnhetat și pe fostul senator Șerban Brădișteanu.

Vezi aici CV-ul integral al lui Claudiu Dumitrescu

Contactat de gândul, Claudiu Dumitrescu a declarat că îl recomandă pentru această funcție experiența profesională. „Fiecare are o experiență profesională. Orice procuror care lucrează în acest domeniu care are o experiență și simte că poate conduce o asemenea instituție iși poate depune candidatură”, a declarat Claudiu Dumitrescu pentru gândul.

Gheorghe Moța candidat pentru Parchetul General:
-procuror la Parchetul Tribunalului Gorj
-reclamat de Kovesi, penalizat de CSM
-l-a trimis în judecată pe Nicolae Mischie

FOTO: gorjdomino.ro

Mediafax a relatat că procurorul Gheorghe Moța, de la Parchetul Gorj s-a înscris în cursa pentru funcția de procuror general. Gheorghe Moța a intrat în atenția presei după ce în 2005 l-a trimis în judecată pe Nicolae Mischie. Baronul pesedist a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare de mită în primă instanță.

Gheorghe Moța a deținut funcția de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Gorj până în mai 2007, când plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a revocat. El fusese revocat din oficiu de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, apoi Plenul a confirmat hotărârea.

Potrivit legii, „revocarea din funcția de conducere a procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a conducătorului parchetului (…) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale”.

În cursul lunii iulie anul acesta, procurorul gorjean Emil Moța a fost reclamat de procurorul general al României la Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a criticat faptul că judecători de la Tribunalul Golj nu au arestat trei persoane, puse sub acuzare de el. Moța susținea într-un interviu că judecătorii Tribunalului Gorj sunt lipsiți de curaj în privința aprobării cererilor sale pentru arestările de 29 de zile pentru persoanele cu notorietate, cercetate de el.

Ministerul Public preciza că procurorul Moța Gheorghe Emil nu se află la prima abatere de acest gen de la deontologia și rigoarea profesională, în cazul său Inspecția Judiciară a CSM mai fiind sesizată anterior tot pentru acest gen de abateri.

În 2011 fostul procurorul general Laura Codruța Kövesi a sesizat CSM în vederea efectuării de verificări cu privire la procurorul Gheorghe Emil Moța. Sesizarea a vizat unele informații publicate de presa locală referitor la existența unor tensiuni între procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, din cauza unui dosar soluționat de procurorul Gheorghe Emil Moța având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă (malpraxis) în care procurorul criminalist a întocmit rechizitoriu, iar acesta nu a fost confirmat de prim-procurorul unității de parchet.

Presa locala a relatat că Moța a anchetat mai mulți politicieni și oameni de afaceri din Gorj.

Ioan Irimie candidat la funcția de procuror șef DNA:

– este procuror DNA Cluj
– revocat din funcția de șef al DNA Cluj de Daniel Morar
– l-a anchetat pe Gabriel Bivolaru și Miron Cosma

foto: Tribuna.ro

Procurorul Ioan Irimie și-a depus candidatura pe conducerea DNA. Ioan Irimie a fost șeful Serviciului Teritorial Cluj al DNA, el fiind revocat din această funcție în 2005 de către procurorul șef al Direcției, Daniel Morar. Irimie a deținut apoi funcția de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu, în prezent fiind procuror DNA la Cluj.

Presa a relatat că în 1999, Irimie a investigat dosarele privind mineriadele de la Stoienesti si Costesti. Tot Irimie a întocmit rechizitoriile și i-a trimis in judecată pe fostul parlamentar PSD Gabriel Bivolaru (condamnat definitiv la 3 ani de închisoare) și pe devalizatorul Băncii „Dacia Felix”, Ioan Sima.

Un alt nume care a fost vehiculat pentru o candidatură la Parchetul General este și cel al șefului DIICOT, Codruț Olaru. Și fostul procuror general, Codruța Kovesi, intenționa să candideze pentru șefia DNA, însă a fost detașată pentru funcția de Înalt reprezentant al Ministerului Justiției la Misiunea României de la Bruxelles, pe probleme privind reforma justiției și lupta anticorupție.

În continuare după ce pe 5 octombrie MJ va face publice numele procurorilor care s-au înscris în concurs și cei care au trecut de prima analiză vor participa la un interviu. MJ a programat sesiunea de interviuri pentru 23-25 octombrie. Interviul va fi susținut de candidați în fața Monei Pivniceru. Pe 1 noiembrie Mona Pivniceru va anunța numele procurorilor pe care i-a selectat pentru cele două funcții.

Mona Pivniceru, criticată de CE

Comisia Europeană a confirmat pentru gândul că secretarul general al CE Catherine Day a transmis ministrului Justiției o scrisoare în care critică procedura de nominalizare a noului procuror general și a viitorului șef al DNA. În scrisoare CE spune că ministerul nu a luat în considerare în totalitate recomandările CE pentru derularea procedurii de nominalizare a procurorului general. „Din păcate puține sau chiar niciuna din aceste recomandări s-au reflectat în procedura anunțată de dumneavoastră”, se menționează în scrisoare trimisă Monei Pivniceru. De asemenea, CE mai spune în scrisoare că solicită o procedură transparentă și publicarea unor criterii clare în baza cărora Pivniceru va alege procurorul general și șeful DNA.

Daniel Morar nu candidează

Daniel Morar a declarat pentru postul public de televiziune că nu se înscrie la concursul pentru funcția de procuror general. Morar a precizat că procedura inițiată de ministrul Justiției Mona Pivniceru este netrasparentă. „Nu avem transparență în ceea ce privește procedura de selecție. Acesta este și motivul pentru care nu îmi voi depune candidatura.”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?