Cine sunt personajele apropiate de SRI care și-au dat doctoratul alături de Mihai Tudose

Publicat: 28 06. 2017, 10:24
Actualizat: 28 06. 2017, 18:30

Profesorul Constantin Onișor, coordonatorul lucrării de doctorat a premierului desemnat Mihai Tudose, a fost îndrumătorului generalui SRI Dumitru Dumbravă, cel care a declarat public că justiția este „câmp tactic” pentru SRI, dar și al unui fost ofițer SRI, Ionel Nițu, considerat a fi un apropiat al lui Florian Coldea, care, în prezent, ar conduce un ONG din care face parte și Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara unde și-a susținut doctoratul Laura Codruța Kovesi.

CITEȘTE AICI LISTA DOCTORANZILOR SRI

Un alt doctorand care a fost îndrumat de Onișor, este Romeo Oiță, care, potrivit evz.ro, până în anul 2000 ar fi fost angajat al SPP, cunoscut ca fiind apropiat al lui Mitică Iliescu și Cătălin Voicu. Oiță a fost partener în cadrul unei firme cu fratele fostului președinte al României, Mircea Băsescu, societate despre care s-a spus, în anul 2009, că ar fi avut activități militare. În aceeași perioadă, Mircea Băsescu s-a retras din firmă.

Dumitru Nancu, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, dar este și șeful Companiei Naționale de Radiocomunicații, este un alt doctorant care și-a obținut doctoratul la ANI sub îndrumarea lui Onișor. De numele acestuia sunt legate mai multe nereguli în legătură cu instituțiile pe care le-a condus.

Onișor a fost și coordonatorul lucrării lui Dan Marcel Bărbuț, care în Guvernul Ponta a fost director al Organismului de Licențiere Feroviare Român, din cadrul Ministerului Transportului. În 2007 acesta ar fi donat PSD, partid în care este membru, 25.000 de lei, mai notează evz.ro.

După desemnarea ca premier al lui Mihai Tudose, SRI a avut o poziție publică în care susținea că instituția nu este implicată în numirea premierului României, precizările venind după ce social democrații i-au cerut lui Mihai Tudose asigurări că nu are „dublă comandă”.