Cine va beneficia de pachetul de bază de servicii medicale
Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a anunțat, miercuri, că pachetul de bază va fi pus în dezbatere publică în 30 septembrie și va fi asumat de Guvern, iar de acesta trebuie să beneficieze atât cetățenii asigurați, cât și cei neasigurați.
Nicolăescu a mai precizat, miercuri, într-o conferință de presă, că la realizarea pachetului de bază trebuie să găsească un echilibru între nevoi, dar și resursele pe care le are statul.
„Vreau să fac precizarea că la pachetul de servicii de bază trebuie să aibă acces atât cei asigurați, cât și neasigurați, un accent deosebit fiind pus pe prevenție, dar și pe relația cost – eficiență”, a spus Nicolăescu.
El a menționat componentele de bază ale pachetului: servicii de medicină preventivă, servicii de urgență, costurile acoperind activitățile SMURD, ambulanță, unitate de primiri ugență, centru de primiri urgență.
Totodată pacienții vor beneficia de servicii în cadrul programului național de sănătate respectiv acces la programul de cancer, diabet, transplant, boli rare și altele, a adăugat ministru.
De asemenea, pacienții vor avea acces la medicina de familie, ambulatoriu de specialitate, acesta din urmă urmând să preia gradual cea mai mare parte a serviciilor medicale acordate în spital.
De asemenea, o altă componentă vizează spitalele, aici fiind vorba de o acțiune anevoioasă prin preluarea activității spitalelor de alte structuri, a mai spus ministrul, precizând că trebuie insistat pe reducerea perioadei de spitalizare și a normării medicilor în conceptul reorganizării unităților sanitare.