Cioacă, întrebat cât mai suportă detenția: Până la moarte!
Fostul polițist Cristian Cioacă a afirmat la Curtea de Apel Pitești că decizia ca cererea de revocare a arestării sale preventive să fie judecată de completul de apel desemnat să judece dosarul de omor este „o insultă la adresa justiției”, spunând, la ieșire, că suportă „până la moarte” detenția.
Potrivit reprezentanților Curții de Apel Pitești, Cristian Cioacă a fost adus încătușat la instanță, unde a fost judecată cererea de revocare a măsurii de arestare preventivă a acestuia.
„Această hotărâre este o insultă la adresa justiției din România. Avem noroc că hârtia suportă astfel de decizii, hârtia nu se supără (…) Hotărârea de condamnare este copiată din rechizitoriul întocmit de procurori. Așteptăm să prezinte măcar un motiv, un singur motiv întemeiat, pentru care sunt aici, în această situație. (..) Aștept o judecată corectă din partea magistraților de la Curtea de Apel Pitești”, a declarat Cristian Cioacă, în fața judecătorilor.
La ieșirea de la Curtea de Apel Pitești, Cioacă a fost întrebat de jurnaliști dacă mai suportă detenția, în condițiile în care a declarat că hârtia suportă decizia, fostul polițist declarând: „Până la moarte!”.
Completul de la Curtea de Apel Pitești care urma să judece, vineri, cererea de revocare a arestării preventive formulată de fostul polițist Cristian Cioacă și-a declinat competența și a dispus înaintarea cauzei către completul de apel desemnat să judece dosarul de omor.
Cererea de revocare a arestării preventive urma să fie judecată, vineri, de Completul Penal Urgent 9 de la Curtea de Apel Pitești.
Potrivit reprezentanților Curții de Apel Pitești, avocata Maria Vasii, care îl reprezintă pe Cristian Cioacă, a susținut că cererea de revocare a măsurii preventive are caracterul unei alte acțiuni și a cerut instanței să se pronunțe separat pe această cauză, dar solicitarea acesteia nu a fost aprobată.
Astfel, judecătorul de ședință a dispus ca dosarul sa fie înaintat Completului 17 Apel, învestit cu soluționarea cauzei de omor, care urmează să stabilească un nou termen pentru judecarea cererii de revocare a arestării preventive.
În 2 iulie, fostul polițist Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, decizia fiind luată de magistrații Tribunalului Argeș.
Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de închisoare, respectiv 21 de ani de închisoare pentru omor, la care se adaugă un spor de pedeapsă de un an, precum și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte.
De asemenea, magistrații au decis ca fostul polițist să îi plătească familiei Ghinescu și fiului său, Patrick, despăgubiri morale de 250.000 de euro. Totodată, el trebuie să plătească 135.000 de lei cheltuieli de judecată.
Procurorii și avocata familiei Ghinescu ceruseră instanței ca fostul polițist să fie condamnat pe viață.
Decizia, care nu este definitivă, a fost atacată cu apel de către toate părțile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, dar și de procurori.
Cristian Cioacă se află în arest preventiv din 5 decembrie 2012 și este încarcerat la Penitenciarul Colibași din 30 ianuarie 2013.
În 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanței supreme pentru omor calificat și profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariția soției sale, avocata Elodia Ghinescu.
Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relații conflictuale preexistente legate de un iminent divorț generat de presupusele relații extraconjugale ale soților, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuțiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soției sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.
Ulterior, Cioacă a dus trupul soției sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai ușor.
„Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanței în Dubai, precum și perdeaua de duș din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului și le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat și lipsa unor obiecte, precum: un cuțit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj și perdeaua de duș”, notează procurorii în rechizitoriu.
Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.
Cristian Cioacă a fost arestat în 5 decembrie 2012, de Curtea de Apel București, care a admis recursul procurorilor față de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal București.
Probele criminaliștilor, prelevate din locuința Elodiei și a lui Cristian Cioacă, îl indică pe polițist responsabil de uciderea avocatei și tranșarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparține Elodiei.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.
Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soți și în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariție, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei.
În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râșnov au fost găsite uniforma de polițist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârșitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci polițist la Poliția din Argeș, a anunțat dispariția acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea șefei lui.
Cei doi au împreună un copil, acum în vârstă de 9 ani, care în prezent se află în plasament la familia surorii lui Cristian Cioacă.