Ciolacu: Nu a cerut niciun lider de grup al deputaților dezbaterea pensiilor speciale

Ciolacu: Nu a cerut niciun lider de grup al deputaților dezbaterea pensiilor speciale
Publicat: 18/12/2019, 16:58

„Nu a cerut nici un lider de grup, după cum ați văzut, nici măcar cei de la USR, care au spus că de ce nu a fost. Am văzut că s-au solicitat, inclusiv de la grupul USR, trei proiecte de lege, la care am stat până la sfârșit și le-am dezbătut pentru votul final. Nimeni nu a cerut pensiile speciale. Că să terminăm cu această ipocrizie. Raportul era să vină până în momentul dezbaterii. Era, mi se pare, pe locul 30. Repet, dacă vreți să fim corecți, nici un lider de grup de la nicio formațiune politică cu reprezentare în Parlamentul României nu a solicitat conform regulamentului, dânșii având acest atribut, să fie devansată în poziția pe ordinea de zi”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, la Parlament.

Totodată, acesta a spus că amendamentul respectiv poate fi respins în plenul Camerei Deputaților.

„Acel amendament nu a fost retras dintr-un lucru foarte simplu, pentru că legea nu a ajuns la dezbatere. Eu am anunțat public ieri și am vorbit cu toți colegii mei din Parlament și am văzut susținere și de la alte grupuri parlamentare că vom supune din nou amendamentul, o procedură normală parlamentară, la vot, care va fi respins”, a explicat Ciolacu.

Camera Deputaților nu a dezbătut în ședința de plen de miercuri proiectul de lege al PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de angajați la stat. Forul legislativ, decizional în acest caz, a avut pe ordinea de zi proiectul care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat, marți, un raport favorabil de adoptare a acestei propuneri legislative, cu amendamente.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționari publici cu statul special, funcționari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic și consular al României, membrilor Curții Constituționale și a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Dezbaterile au avut loc pentru ambele inițiative privind eliminarea pensiilor, atât a PNL, cât și a USR, însă raportul favorabil a fost dat pentru propunerea PNL.

Președintele Comisiei pentru Muncă, deputatul PSD Adrian Solomon a depus un amendament prin care indemnizațiile de merit pentru sportivi și artiști sunt eliminate. Acesta a criticat inițiativele legislative ale PNL și USR și a declarat în timpul dezbaterilor că „ori toți suntem speciali, ori niciunul nu este special”.

Pe de altă parte, PSD se opune „categoric” eliminării indemnizațiilor de merit pentru artiști și sportivi și a anunțat că va vota împotrivă acestui amendament la ședința de plen, potrivit unui comunicat semnat de Marcel Ciolacu. PSD mai transmite că Solomon nu a avut mandat să depună un astfel de amendament.

Ulterior, Adrian Solomon a explicat că decizia eliminării tuturor indemnizațiilor speciale a fost luată în partid. Despre faptul că Marcel Ciolacu susține că nu a avut mandat să elimine indemnizațiile pentru sportivi și artiști, deputatul PSD a precizat că e posibil ca cei din conducere să nu știe legislația.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...