Prima pagină » Știri » Cioloș: Perioada de donații pentru „Cumințenie” s-ar putea prelungi

Cioloș: Perioada de donații pentru „Cumințenie” s-ar putea prelungi

Cioloș: Perioada de donații pentru
Campania pentru cumpărarea Cumințeniei Pământului s-a încheiat oficial pe 1 octombrie, la miezul nopții, dar toată lumea vorbește despre prelungirea ei cel puțin cu o lună. Este o opțiune care poate fi acceptată și de proprietarii sculpturii. Cu o condiție însă: plata să se facă înainte de finele anului.

Peste un milion de euro din cele 6 necesare s-au strâns prin subscripția publică pentru Cumințenia Pământului.  Premierul Dacian Cioloș anunță că ia în considerare prelungirea perioadei de donații.

Acum patru luni, când a început campania, guvernul susținea că le va returna oamenilor banii dacă nu se strânge suma necesară. Pe ultima sută de metri, s-a înregistrat un val de sms-uri pentru Cumințenie, peste 20 mii.

Premierul Dacian Cioloș a mulțumit celor peste 100.000 de români care au donat în campania pentru achiziționarea operei brâncușiene.

„Mulțumesc celor peste 100.000 de români care s-au implicat în campania de subscripție națională dedicată achiziției operei lui Constantin Brâncuși ‘Cumințenia Pământului’ și care, împreună, în numai patru luni, au donat peste un milion de euro. Având în vedere numărul impresionant de donații din ultimele zile, luăm în considerare prelungirea perioadei de subscripție. Mai mult decât recuperarea unei opere a patrimoniului cultural național, această campanie este despre asumarea individuală a unor valori naționale, despre unitatea și solidaritatea noastră ca popor în jurul acestora”, a scris Cioloș, pe Facebook, unde a postat și un video.

Peste 71.000 de persoane au donat prin sms până vineri dimineață pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși, scrie tvr. Un sms înseamnă o donație de doi euro. Cei care doresc să doneze o sumă mai mare găsesc conturile pe site-ul brancusiealmeu.ro.

Campania națională de subscripție publică „Brâncuși e al meu” a început pe 1 aprilie având ca scop strângerea sumei de 6 milioane de euro din donații publice până la 30 septembrie. Acestei sume i se adaugă 5 milioane de euro alocate de Guvern pentru ca opera lui Brâncuși să intre în proprietatea statului, după achiziționarea de la proprietarii săi actuali.

Pe 1 octombrie vom afla cât au donat românii pentru „Cumințenia Pământului”. Ultimele cifre oficiale, din 15 septembrie, anunțau peste 800.000 de euro.

Însă, între timp, s-au adăugat donații din sms-uri (peste 142.000 de euro) și alți peste 120.000 euro veniți din: donația vânzării tabloului lui Adrian Ghenie (70.000 euro), de la Academia Română (40.000 euro) și de la TNB (11.327 euro, din vânzarea biletelor la spectacolul „Dineu cu proști”).

Autor

Citește și