Cioroianu: Băsescu va vizita Israelul anul acesta, cel mai probabil la sfârșitul lui octombrie
Președintele Traian Băsescu va efectua anul acesta o vizită în Israel, cel mai probabil la sfârșitul lunii octombrie, a declarat, miercuri, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu. Președinta Knessetului, Dalia Itzik, va efectua la rândul său o vizită în România, la o dată care va fi stabilită ulterior.
Cioroianu, care efectuează o vizită oficială în Israel, a avut mai multe întâlniri oficiale, printre care un prânz de lucru cu vicepreședinta Knessetului și cu membri ai Parlamentului israelian, dintre care mare parte sunt de origine români, precum și o întrevedere cu președinta Legislativului israelian, Dalia Itzik, și cu premierul Ehud Olmert. Potrivit ministrului Cioroianu, întâlnirea cu șeful Executivului israelian, care a durat circa o oră, a oferit prilejul unui dialog deschis, axat pe aspecte bilaterale dar și economice.
În cursul dimineții, ministrul român de Externe a făcut o vizită în Orașul Sfânt. El a fost întâmpinat de patriarhul Teofilos al 3-lea al Ierusalimului, apoi a vizitat Mormântul Sfânt. Ulterior, ministrul a mers la Zidul Plângerii, unde a fost primit de rabinul Samuel Rabinovici.