Prima pagină » Știri » Cioroianu cere UE să intervină în disputa cu R. Moldova

Cioroianu cere UE să intervină în disputa cu R. Moldova

Ministrul de Externe Adrian Cioroianu a cerut, luni, la reuniunea CAGRE, președinției portugheze și CE să transmită autorităților de la Chișinău că un comportament precum cel de la vama Leușeni este inadmisibil și l-a convocat, în cursul zilei de marți, la MAE, pe ambasadorul R. Moldova.

‘Fac apel la Președinția portugheză și la Comisia Europeană să transmită un mesaj ferm autorităților Republicii Moldova că un astfel de comportament față de cetățeni ai UE este inadmisibil" , a spus șeful diplomației române.

De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova la București, Lidia Guțu, a fost convocată de Cioroianu, marți, la MAE, informează un comunicat al ministerului remis, luni, agenției MEDIAFAX.

"Ca urmare a situației înregistrate în ziua de 12 octombrie 2007, legată de interzicerea accesului unor delegații din România pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe al UE (CAGRE) de la Luxemburg din 15 octombrie, ministrul român al afacerilor externe, Adrian Cioroianu, a adus la cunoștința omologilor europeni problema incidentului de la punctul de frontieră Leușeni. Acest subiect a fost ridicat la punctul de pe agendă legat de aprobarea poziției comune a UE pentru al 8-lea Comitet de Cooperare UE – Republica Moldova, care va avea loc la 25 octombrie", relatează MAE.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și