Cioroianu, din nou în atenția CNCD
Â
Președintele CNCD, Csaba Astalosz, a declarat, astăzi, că luni va avea loc o ședință a Consiliului în care vor fi analizate din nou declarațiile ministrului Adrian Cioroianu privind trimiterea infractorilor în deșertul egiptean.
Președintele CNCD a spus că vor fi reanalizate declarațiile și ca urmare a acuzațiilor președintelui Traian Băsescu potrivit cărora Consiliul ar utiliza standarde duble.
Csaba Astalosz a precizat că CNCD a analizat declarațiile făcute de ministrul de Externe Adrian Cioroianu și a apreciat că acestea se încadrează în Ordonanța de Urgență 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii și nu a Legii 137/2000 asupra prevenirii și sancționării tuturor formelor de discriminare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a condamnat public, marți, declarația ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, considerând că aceasta creează o atmosferă degradantă, umilitoare și ofensatoare la adresa unor comunități.