Cioroianu: Românii din străinătate au imagine violentă

Publicat: 15 02. 2012, 10:32
Actualizat: 19 06. 2012, 09:11
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a atras atenția, astăzi, asupra imaginii de violență pe care o dau unii dintre românii aflați în străinătate, și în special în Italia, menționând în acest context o serie de rapoarte alarmante ale autorităților italiene.

 

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a atras atenția, astăzi, asupra imaginii de violență pe care o dau unii dintre românii aflați în străinătate, și în special în Italia, menționând în acest context o serie de rapoarte alarmante ale autorităților italiene.

"Inutil să spun că acțiunile ilegale ale acestor cetățeni afectează nu numai libertatea lor, ci și imaginea românilor în lume", a spus Cioroianu, care a făcut un apel la cetățenii români și mai ales la organizațiile românești din Italia să condamne faptele ilicite și să ajute autoritățile la condamnarea făptașilor.

Ministrul a citat un raport al Poliției Italiene din luna iunie, potrivit căruia românii erau fruntași la șase dintr-o serie de 15 tipuri de criminalitate: omucideri voluntare, violențe sexuale, furturi auto, furturi din locuințe, furturi calificate, jafuri din magazine și extorsiuni.

Cioroianu a precizat că, potrivit raportului citat, 37 la sută dintre furturile comise de cetățeni străini în Italia au autori români. De asemenea, românii comit 27 la sută dintre jafurile din magazine comise de străini în Italia, 29,8 la sută dintre furturile auto și 15,4 la sută dintre omuciderile voluntare.

Ministrul s-a declarat surprins și a tras un semnal de alarmă asupra imaginii pe care o dau unii dintre români în străinătate, cea a unor persoane violente.

Primarul Romei, Walter Veltroni, a avertizat autoritățile de la București că dacă nu-și vor asuma responsabilitatea față de imigranții români din Italia, problema "ar putea fi discutată în UE", după incidentul din capitala Italiei în care un român a fost ucis și alți doi răniți cu focuri de armă.