Circa 3.000 de polițiști ungari monitorizează granița ungaro-ucraineană după extinderea spațiului Schengen
Granița ungaro-ucraineană este o porțiune foarte bine păzită a frontierei Uniunii Europene, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, ca răspuns la informațiile publicate de Sunday Times privind riscul unei intensificări a traficului de persoane dinspre Ucraina, relatează MTI. Circa 3.000 de polițiști ungari monitorizează frontierea ungaro-ucraineană, a precizat generalul de brigadă, Istvan Szepesi.
De la începutul lui ianuarie, peste 70 de străini, inclusiv de origine afgană, pakistaneză și somaleză, au fost prinși după ce au trecut ilegal frontiera dinspre Ucraina, a adăugat el. Polițiștii patrulează permanent granița, iar localnicii cooperează la rândul lor, denunțând străinii suspecți, a precizat acesta.
După extinderea spațiului Schengen către alte nouă state din Uniunea Europeană, la 21 decembrie, controalele la graniță au fost eliminate în cea mai mare parte a statelor est-europene, a relatat Sunday Times. Granița ucraineană de circa 2.500 de kilometri este acum ultima barieră a UE în calea imigranților ilegali, a adăugat publicația.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro