Circula cu 108 km/h în municipiul Târgu Mureș. Când i-au cerut actele, polițiștii au avut parte de o supriză
Potrivit polițiștilor din Mureș, tânărul a fost prins, joi seară, în timp ce conducea un autoturism cu 108 kilometri la oră în municipiul Târgu Mureș.
Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a fost oprit în trafic pe Calea Sighișoarei din oraș, după ce a fost înregistrat de aparatul radar.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul nu are permis de conducere, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală.