Circulația pe Autostrada Soarelui a fost reluată cu restricții

Publicat: 15 02. 2012, 09:53
Actualizat: 24 02. 2012, 21:18

Circulația pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui a fost reluată, cu restricții de viteză, după ce traficul rutier a fost întrerupt toată după-amiaza, din cauza unui accident în lanț, ca urmare a fumului dens provenit de la un incendiu de vegetație.

Potrivit Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), viteza de mers a autovehiculelor este restricționată, până la limita de siguranță, între kilometrii 95 și 110 ai autostrăzii.

Un număr de 16 autovehicule au fost implicate în cele două accidente care au avut loc, azi după-amiază, pe Autostrada Soarelui, din cauza fumului gros provocat de incendiile de vegetație, primul dintre evenimente soldându-se cu victime.

În accident și-a pierdut viața o persoană, iar alte 12 au fost rănite (șapte dintre acestea necesitând spitalizare, iar cinci fiind rănite ușor).