Circulația pe Transfăgărășan, blocată după ce șoseaua a fost acoperită de aluviuni

Publicat: 30 09. 2013, 11:25
Actualizat: 30 03. 2019, 12:35

Circulația rutieră pe DN7C – Transfăgărășan – este blocată, luni, în zona localității argeșene Arefu, între două tuneluri aflate în apropierea Barajului Vidraru, din cauza unor aluviuni căzute de pe versanți pe partea carosabilă.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, blocajul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la kilometrul 60, în zona localității argeșene Arefu, între tunelurile 2 și 3, până în barajul Vidraru.

Conform sursei citate, în zonă nu sunt turiști sau autovehicule blocate, iar valorile de trafic în zonă sunt reduse.

Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Pitești spun că la fața locului acționează lucrători ai instituției cu un utilaj, care vor îndepărta aluviunile căzute de pe versanți în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore, estimându-se că circulația în zonă ar putea reluată pe un singur fir, la orele prânzului, sub supravegherea polițiștilor rutieri și a drumarilor.