Circulația pe TRANSFĂGĂRĂȘAN rămâne închisă
Circulația pe Transfăgărășan rămâne închisă, de la kilometrul 64, după Barajul Vidraru, după ce carosabilul s-a surpat în urma ploilor abundente, iar până la repararea drumului traficul se desfășoară pe ruta ocolitoare DJ 704, spre Cumpăna, accesibilă doar autoturismelor.
Potrivit reprezentanților Secției de Drumuri Naționale Pitești, drumul s-a surpat în lacul de acumulare, din cauza ploilor, aluviunilor și a traficului greu, transmite corespondentul MEDIAFAX. .
„A fost reactivată o alunecare de teren mai veche, care afectase doar 10 la sută din bandă, nu era atât de lată, acum însă e grav și pune în pericol siguranța participanților la trafic. Pământul s-a prăbușit de sub asfalt în prăpastia de aproximativ 60 de metri, a picat și asfaltul. Exista un proiect de reabilitarea a drumului, a fost întocmit acum trei luni, a fost licitație, lucrarea costa 1.800.000 de lei, dar licitația a fost contestată. Se va relua licitația și se vor începe lucrările, iar până atunci se va circula pe varianta ocolitoare. Au fost puse marcaje și indicatoare care arată că drumul este închis. Sunt mai multe variante de reparare în zonă: una ar fi dărâmarea zidului de sprijin, defrișarea și amenajarea unui nou drum. Lucrarea ar putea dura 4-5 zile dacă vom aduce toate utilajele, iar zidul de sprijin poate fi dărâmat prin dinamitare sau cu utilajele. Vom vedea împreună cu cei de la ISU Argeș care este soluția optimă”, a declarat, sâmbătă, șeful Sectiei Drumuri Nationale Pitești, Eduard Dima.
Varianta ocolitoare este DJ 704, pe care, pe anumite porțiuni, încape doar o mașina și pe care nu se poate circula cu mai mult de 20 de kilometri la oră, iar pe această rută se ocolesc aproximativ 17 kilometri.
Camioanele nu vor mai avea acces în zonă până la reparația drumului.
Transfăgărășanul a fost închis, începând de vineri seară, la ora 19.00, de la kilometrul 64, după Barajul Vidraru, din cauza unor surpări ale carosabilului, provocate de ploile abundente din cursul acestei săptămâni, ruta ocolitoare, destinată doar autoturismelor, fiind DJ 704, spre Cumpăna.