Circulație dificilă pe drumurile din Bistrița-Năsăud, din cauza ceții și a poleiului
Circulația se desfășura cu dificultate, duminică dimineața, pe majoritatea drumurilor naționale din Bistrița-Năsăud, din cauza ceții, în unele zone vizibilitatea fiind de sub 30 de metri, iar în Pasul Tihuța, de pe DN 17, traficul era îngreunat de polei.
Potrivit reprezentanților Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, cel mai greu se circulă pe DN 17, între Beclean și Bistrița, dar și la Tiha Bârgăului. Pe A 15, între Bistrița și granița cu județul Mureș, era, de asemenea, vizibilitate redusă în special în zona depresionară a localității Teaca. Conform sursei citate, în Pasul Tihuța, pe DN 17, temperaturile au scăzut în noaptea de sâmbătă spre duminică până la minus 4 grade Celsius și s-a format polei. Drumarii au patrulat cu trei utilaje și au împrăștiat pe șosea peste 15 tone de antiderapant fiindcă la Piatra Fântânele a nins în cursul zilei de sâmbătă și s-a format pe drum o pojghiță de gheață.
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a informat că nu au existat evenimente rutiere grave cauzate de condițiile meteorologice, în afară de mici tamponări.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro