Circulație restricționată pentru tiruri în Bulgaria, în perioada sărbătorilor
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, potrivit Centrului Comun de Contact Giurgiu, autoritățile din Republica Bulgaria vor restricționa, în perioada următoare, circulația autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, pe DN1-5, între localitățile Ruse și Veliko Târnovo”, se arată într-un comunicat emis de Infotrafic.
Potrivit sursei citate, restricțiile vor fi impuse sâmbătă, 21 decembrie 2013, în intervalul orar 16.00 – 20.00, miercuri, 1 ianuarie, și duminică, 5 ianuarie 2014, între orele 12.00 și 20.00.