După o întrevedere cu reprezentanții Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, Florin Cîțu a afirmat că nu își dorește limitarea deplasărilor interne pe baza certificatului verde digital.
Potrivit premierului Florin Cîțu, autoritățile nu doresc limitarea călătoriilor românilor în țară pe baza criteriului vaccinării.
„În nici un caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în țară pe baza acestui criteriu. De asemenea, vom respecta deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene privind certificatul verde în privința deplasărilor internaționale. Cetățenii României trebuie să se bucure de toate drepturile și libertățile europene.
Vom continua consultările cu reprezentanții operatorilor din domeniu atât la nivelul comitetului interministerial care are rolul să pregătească revenirea la normalitate începând cu 1 iunie 2021, cât și în ceea ce privește aplicarea măsurilor de sprijin destinate operatorilor HORECA afectați de pandemie, prelungirea unora dintre ele sau, după caz, introducerea unor măsuri noi” a afirmat șeful Executivului.
Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, a subliniat faptul că „pașaportul Covid” este menit să le ofere cetățenilor europeni dreptul de a călători în interiorul blocului comunitar.
„Pentru cei care au un smartphone, pașaportul de vaccinare poate fi pe smartphone. Pentru cei care îl doresc pe hârtie, va exista o versiune pe hârtie. Este identic, acest lucru este foarte important, este identic! Va fi la fel peste tot. Va avea regulile generale de protecție a datelor cu caracter personal”, a declarat și comisarul Thierry Breton, la finalul lunii martie.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a OMS citate de Reuters, Organizația nu susţine impunerea paşapoartelor de vaccinare pentru intrare sau ieşire întrucât nu se ştie cu siguranţă dacă vaccinările previn sau nu transmiterea virusului, precum şi ca urmare a unor temeri legate de echitate.