CJ Covasna, nevoit să mute panoul publicitar cu Ținutul Secuiesc fiindcă nu respectă distanța legală

Publicat: 15 02. 2012, 10:12
Actualizat: 08 05. 2012, 14:02

Autoritățile județene din Covasna vor fi nevoite să mute, până sâmbătă, panoul publicitar cu inscripția Ținutul Secuiesc întrucât angajații de la Drumuri Naționale și polițiștii au constatat că acesta a fost amplasat la mai puțin de șapte metri de DN11 și într-un alt loc decât cel stabilit inițial.

Sorin Stoican, șeful de la Drumuri Naționale Covasna, a declarat că vineri trebuia să aibă loc recepția panoului publicitar cu inscripția Ținutul Secuiesc, aflat la granița dintre județele Covasna și Brașov, la intrare în comuna Chichiș, dar că, în urma măsurătorilor efectaute la fața locului de către reprezentanți ai Drumurilor Naționale și ai IPJ Covasna, s-a constatat că acesta nu se află la locul pentru care s-a cerut avizul de construcție și nici la distanța regulamentară, de șapte metri, față de drumul național, ci la o distanță de 4,90 metri.

&nbspPotrivit lui Stoican, în aceste condiții, nu a fost făcută recepția finală a lucrării și urmează ca în cursul zilei de vineri Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov să trimită o somație către Consiliul Județean Covasna ca în termen de 24 de ore de la primirea acesteia să demonteze și să mute panoul la distanța regulamentară și pe locul stabilit inițial.

Consiliului Județean Covasna, Demeter Janos, a declarat că deocamdată instituția nu a primit nicio somație, în mod oficial. (Mediafax)