22:22
Clădirea Guvernului României a fost iluminată, joi seara, în culorile drapelului Ucrainei în semn de solidaritate cu poporul ucrainean.
Pe pagina de Facebook a Guvernului, alături de o serie de fotografii, a fost distribuit și un text în care se menționează că în semn de solidaritate cu cetățenii ucraineni, Palatul Victoria este iluminat în culorile drapelului Ucrainei.
„Solidari cu #Ucraina. Guvernul României este alături de poporul ucrainean și condamnă cu vehemență agresiunea militară a Rusiei, care pune în pericol siguranța și viața oamenilor nevinovați. În semn de solidaritate cu cetățenii ucraineni, Palatul Victoria este iluminat în culorile drapelului Ucrainei”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Executivului.