CLAUDE DEBUSSY are Doodle pe Google. Azi se împlinesc 151 de ani de la nașterea lui CLAUDE DEBUSSY

CLAUDE DEBUSSY, compozitorul francez rămas celebru pentru că a creat impresionismul muzical, este omagiat de Google printr-un Doodle, la 151 de ani de la naștere.

Cu ocazia aniversării lui CLAUDE DEBUSSY, Google și-a schimbat logoul într-unul interactiv. Când utilizatorul apasă butonul play, pe ecran se derulează un peisaj nocturn, în colțul din stânga sus fiind vizibilă o Lună plină, iar pe fundal se aude compoziția „Clar de Lună” a lui Claude Debussy.

„Am vrut să creăm un Doodle animat pentru a-l comemora pe Debussy, unul dintre cei mai influenți compozitori din toate timpurile. Vizual, am recreat un oraș al anilor 1880, am vrut ca Doodle-ul să arate ca și când ar fi fost creat pe vremea lui Debussy. Practic, am vrut să creez un Doodle care să arate la fel de bine ca o etichetă de pe sticla unui vin”, scrie Leon Hong, omul care a creat Doodle-ul și care este născut tot pe 22 august, ca și Claude Debussy.

Apariția creației muzicale a lui Claude Debussy naște însă un curent absolut novator: impresionismul muzical, scrie Vasile Iliuț în cartea sa, „De la Wagner la contemporani”.

Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu și în muzică, mai ales în Franța, și care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradițional.

Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 și 1886 , caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor.

Compozitorul francez, creatorul unor noi „culori” muzicale afirma:” Muzica nu este o dublură a versului, ea îi creează o dimensiune nouã. Cum trebuie să „privim” cu ochii intuiției muzica nouă?”

Melodiile lui Claude Debussy sunt oarecum desprinse de armoniile așa-zisului acompaniament. Ele ne apar ca niște broderii de arabescuri pe un fond armonic încărcat de culorile diferitelor combinații timbrale instrumentale.

Aceste armonii, altfel sonorizate, sunt puse în lumină ca niște „pete de culoare”. Tocmai de aceea muzica lui Debussy, prin natura ei, provoacă, nu atât o arhitectură sonoră, cât mai ales o stare de sugestie, pe care capacitățile intuitive ale auditorilor, de o mare importanță pentru simțirea poeticii muzicale debussyste, o descoperă prin audieri repetate. Să fie oare o libertate extremă în creația muzicală impresionistă? Nicidecum.  

Întelegerea muzicii lui Debussy, de exemplu, trebuie efectuată însă mai mult cu vocea interioară a Eului, printr-o contemplație uneori chiar „visătoare”. Compozitorul vine desigur în ajutorul auditorilor prin imagini sonore pline de sugestii, ca de exemplu în piesa Cloches á travers les feuilles (Clopote printre frunze) sau în suita de șapte piese miniaturale cu tentă programatică intitulată Colțul copiilor.

Aici vom întâlni expresivitatea sugestivă a unei muzici care intonează „Serenada pentru păpușă”. Debussy ne propune chiar o „muzică picturală” prin piesa” Nori” din prima nocturnă pentru orchestră.

Debussy place deorece, la audierea unor piese, melomanii descoperă o nouă conduită melodică și noi combinații ritmice și armonice. Pentru mulți auditori, mai puțin pregătiți prin lipsa de cunoaștere a spațiului cultural al timpului, ascultarea Cvartetului de coarde, a pieselor „Preludiu la după amiaza unui faun” sau a celor „Trei nocturne”, modernitatea melosului va șoca cu siguranță. S-ar părea că muzica operează într-o mare libertate de creație.

Faimoasa ecuație a lui Albert Einstein: E = mc2, prin care a demonstrat că totul în univers este energie, ne poate ajuta în încercarea de a cunoaște noile efecte ale energiei sonore pe care compozitorii impresioniști le-au cultivat.

Claude Debussy a descoperit prin creația lui noi resurse energetice ale muzicii. Auditorii trebuie să știe că există o artă de a te acorda la noile fluxuri de energie și de a le folosi pentru echilibrarea sinelui.

În acest sens melomanii trebuie să cunoască faptul că fluxul intuitiv este un fel de curent continuu de energie. Pe acest drum al intuiției spectatorii pot pătrunde mai ușor în arta novatoare a sfârșitului de secol XIX.

Claude Debussy este considerat fondatorul impresionismului muzical, o mișcare apărută mai întâi în pictură, apoi prin muzică, care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradițional.

Claude Debussy declara despre muzica sa: „Muzica nu este o dublură a versului, ea îi creează o dimensiune nouă”. Într-adevăr, muzica lui Claude Debussy depășește staduiul de „acompaniament”, fiind plină de armonii ca niște pete de culoare. În plus, muzica lui Claude Debussy nu se limitează la sunete, ci încearcă să creeze ascultătorului senzații, să îi sugereze o anumită stare.

Debussy s-a născut într-o familie de burghezi. Tatăl său deținea un magazin și mai lucra și ca asistent tipograf și funcționar. Mama sa era croitoreasă. Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mauté de Fleurville, care susținea că studiase pianul cu Chopin, scrie Vasile Iliuț în cartea sa, -„De la Wagner la contemporani – 100 de personalitati ale sec XX”.

Cunoștințele sale de pian erau atât de strălucite încât în 1872 Debussy a fost admis la Conservatorul din Paris, la clasele lui Marmontel și Lavignac. Avea să petreacă aici doisprezece ani, plini de conflicte și răzvrătire, dar educația pe care a primit-o a fost într-adevăr foarte solidă.  

În 1879, cu toate că nu se înțelegea cu tânărul Debussy, Marmontel l-a recomandat pe acesta doamnei Nadejda von Meck, misterioasa și pasionata protectoare rusă a lui Ceaikovski, care căuta un „pianist-cititor” care putea, de asemenea, să predea copiilor ei muzica.

În 1884, grație cantatei l’Enfant prodigue („Copilul minune”), Debussy a reușit să câștige marele premiu al Romei. Atunci când a fost anunțat, el a spus „Fie că voi fi crezut sau nu, pot totuși să afirm că întreaga mea bucurie a dispărut… Am văzut clar atunci plictiselile, grijile pe care le aduce în mod fatal cel mai mic titlu oficial. În plus, am simțit că nu mai eram liber.” Aceste fraze îl caracterizează perfect pe Debussy.
           
Debussy a început să fie căutat, admirat, să frecventeze cafenele elegante, i-a cunoscut pe Leon Daudet, Reynaldo Hahn, Toulet, Proust. Situația lui materială s-a îmbunătățit puțin, datorită colaborării la Revue Blanche. Monsieur Croche Antidilettante, culegere cuprinzând articolele lui Debussy stă mărturie pentru anticonformismul lui absolut, pentru verva și umorul său necruțător.

În 1903, Debussy a făcut cunoștință cu Emma Bardac, născută Moyse, femeie frumoasă, strălucitoare și, în plus, muziciană. Și-a dat întâlnire cu ea la Pourville în 1904, abandonându-și soția care a încercat să se sinucidă. Scandalul a izbucnit, presa și publicul au luat partea soției părăsite. Rupând cu toată lumea, Debussy s-a refugiat la Jersey, apoi  la Dieppe, unde a terminat Marea.

După un dublu divorț, Debussy și Emma Moyse s-au căsătorit în 1905. S-au instalat într-un elegant hotel particular din piața Bois de Boulogne, unde s-a născut fiica lor, Claude-Emma, zisă Chou-chou. De atunci, Debussy a dus o viață confortabilă și retrasă, dedicată muncii. Debussy a scris o mare parte a creației lui pentru pian (cea mai vastă din muzica franceză, după aceea a lui Faure) între 1902 și 1908: Stampe, Măști și Insula veselă, cele două culegeri de Imagini, Childrens’ Corner.

Din 1915 datează, în sfârșit, ultimele capodopere, cele Douăsprezece studii pentru pian și suita En blanc et noir pentru două piane. În 1917, deja grav bolnav, Debussy a apărut în public pentru ultima oară, pentru a cânta a treia sa sonată, împreună cu Gaston Poulet. Moartea lui avea să survină la Paris, în 1918.

Claude Debussy, pe numele său întreg Achille Claude Debussy, a murit pe 25 martie 1918, la Paris.