Clipe de groază pentru o tânără din județul Iași: A fost bătută și violată de iubit timp de două zile
Tânăra de 20 de ani, din comuna Popești, județul Iași, a fost transportată, sâmbătă, la Spitalul „Sfântul Spiridon”, unde ar fi fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și traumatisme la coloană, piept și abdomen.
Aceasta și-a pierdut cunoștința, în urma loviturilor primite timp de două zile.
Fata le-a spus medicilor că cel cu care locuia a și violat-o, acest fapt urmând să fie stabilit în urma analizelor medicilor legiști.
„La data de 4 mai, la ora 11.30, am fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către un bărbat despre faptul că o tânără de 20 de ani, din comuna Popești, ar fi fost agresată fizic în zilele de 3 și 4 mai, de către concubinul ei. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, în urma verificărilor efectuate, au întocmit ordinul de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, în baza căruia bărbatul bănuit de comiterea agresiunii a fost evacuat de la domiciliu. Tânăra a fost internată la Spitalul `Sfântul Spiridon`, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Diana Iacob, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
După cele cinci zile în care este valabil ordinul de protecție provizoriu, victima poate să le ceară judecătorilor ca bărbatul să păstreze distanța de ea.