Clipe de groază pentru pasagerii din avionul Wizz Air: „Dumnezeule, a fost un haos total”. VIDEO

Publicat: 10 06. 2013, 08:43
Actualizat: 22 10. 2014, 17:15

Pasagerii care s-au aflat în avionul avionul Wizzair, care a aterizat de urgență, sâmbătă, pe aeroportul Fiumicino, din Roma, au trăit clipe de groază, scrie La Repubblica.

MAURICE SENDAK GOOGLE DOODLE

„Dumnezeule, a fost un haos total. În interiorul avionului a fost o presiune maximă. O presiune incredibilă din punctul de vedere al psihicului oamenilor. Ne-am învârtit în jurul morții”, povestește o pasageră.

Într-un filmuleț postat de cotidianul La Repubblica se poate vedea cum pe cerul de deasupra aeroportului Fiumicino se vede cum avionul Wizz Air atinge pista cu fuselajul, într-un singur motor.

171 de persoane se aflau la bordul aeronavei, care a decolat de la București. Patru persoane au fost rănite. Trei dintre acestea, printre care și o femeie însărcinată, au ajuns la spital.

Avionul a aterizat într-o parte, iar pasagerii au fost evacuați de urgență. Comandantul italian al echipajului, care a fost audiat trei ore în legătură cu incidentul, nu a stat de vorbă cu presa.

Compania Wizz Air a precizat că aeronava trecuse de o inspecție tehnică în urmă cu doar o lună.

http://flv.kataweb.it/player/v4/player/player_v1a.swf