Clujeancă urmărită penal după ce a vândut produse contrafăcute cu însemnele unor echipe de fotbal
O femeie din Turda este urmărită penal după ce a fost prinsă vânzând produse contrafăcute cu însemnele echipelor de fotbal FC Barcelona și FC Chelsea.
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Cluj a început urmărirea penală împotriva Mariei B., de 42 ani, din Turda, pentru concurență neloială și punere în circulație de produse contrafăcute. Se pare că femeia a pus în circulație articole contrafăcute de îmbrăcăminte și încălțăminte, purtând însemnele mărcilor FC Barcelona și FC Chelsea, aducând astfel atingere titularilor drepturilor recunoscute de lege.
Prejudiciul cauzat urmează să fie comunicat polițiștilor de către reprezentanții titularilor de drepturi.