CNA, aviz negativ pentru proiectul de lege care prevede un Fond Audiovizual din bani de la cabliști
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, două adrese primite în iunie și iulie, de la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul din cadrul Guvernului, referitoare la o propunere legislativă de modificare și completare a Legii audiovizualului, care a fost inițiată de senatorul PNL Emil-Marius Pașcan.
Principala prevedere a acestui proiect de lege este constituirea unui Fond Audiovizual prin colectarea anuală a unei contribuții de 5% din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin rețele de comunicații electronice prin cablu. Acești bani urmau să fie folosiți pentru asigurarea libertății de informare, a informării corecte și obiective a publicului, a diversității de opinie și a pluralismului în domeniul serviciilor de televiziune, precum și pentru susținerea programelor educativ-culturale.
CNA a hotărât însă, marți, prin decizia membrilor prezenți la momentul votului, să avizeze nefavorabil acest proiect de Lege, având în vedere că Guvernul a decis în iunie, printr-o Ordonanță de Urgență, să instituie o altă formă de sprijin în audiovizual, respectiv operatorii din audiovizual vor beneficia de ajutor de stat de 15 milioane de euro. Banii vor fi alocați, din bugetul de stat cu încadrarea în sumele aprobate prin legile bugetare anuale, respectiv prin legile de rectificare bugetară, în vederea susținerii operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc și difuzează emisiuni informativ cultural educative.
Pe de altă parte, ideea înființării acestui Fond Audiovizual a venit de la membrul CNA Valentin Jucan, care nu a fost prezent la ședința de marți a Consiliului. Jucan a propus inițial ca banii să fie alocați unui număr de 12 televiziuni, precizând că, din calculele sale, s-ar putea strânge anual o sumă de aproximativ 2 milioane de euro pentru fiecare dintre aceste posturi.
Operatorii de cablu au fost însă împotriva înființării Fondului Audiovizual, susținând că acesta ar reprezenta o altă taxă impusă peste noapte cabliștilor.