Prima pagină » Știri » CNA: Cinci televiziuni și două radiouri, somate pentru dezechilibre în campania electorală

CNA: Cinci televiziuni și două radiouri, somate pentru dezechilibre în campania electorală

CNA: Cinci televiziuni și două radiouri, somate pentru dezechilibre în campania electorală
CNA a decis, marți, să someze public televiziunile Antena 3, Realitatea TV, România TV, Money Channel și Nașul TV și radiourile Europa FM și RFI pentru dezechilibre în emisiunile de dezbateri difuzate în primele trei săptămâni ale campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Decizia a fost luată la propunerea Laurei Georgescu, președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), fiind aprobată cu șase voturi „pentru” (Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea), în timp ce Florin Gabrea și Valentin Jucan au votat „împotrivă”.

Sancțiunile au fost aplicate în baza articolului 3, alineatul 1, litera a din Decizia CNA privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României, potrivit căreia „Radiodifuzorii sunt obligați să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfășurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: a) echitate – toți candidații trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului”.

De asemenea, posturile sancționate au încălcat articolul 2, alineatul 1 din aceeași Decizie, conform căruia, pentru candidații la alegerea Președintelui României, accesul la serviciile publice și private de radio și televiziune trebuie să fie egal și gratuit.

Potrivit membrilor CNA, accesul a fost gratuit, însă nu a fost egal în cazul televiziunilor și radiourilor sancționate.

De exemplu, în emisiunile de dezbatere electorală difuzate de Antena 3, în primele trei săptămâni de campanie, au fost prezenți doar șase din cei 14 candidați la alegerile prezidențiale, după cum a remarcat membrul CNA Monica Gubernat. Aceștia au fost Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Klaus Iohannis, Dan Diaconescu, Teodor Meleșcanu și Gheorghe Funar, potrivit monitorizării realizate de CNA. De asemenea, aceștia nu au avut un număr egal de prezențe.

În emisiunile de dezbatere electorală de la Realitatea TV, în primele trei săptămâni de campanie, au fost prezenți candidații Kelemen Hunor, Klaus Iohannis, Dan Diaconescu, Victor Ponta, William Brînză, Elena Udrea, Mirel Mircea Amariței, Gheorghe Funar, Monica Macovei, Constantin Rotaru și Călin Popescu Tăriceanu. Prezențele acestora nu au fost egale.

La România TV, în emisiunile de dezbatere electorală din perioada monitorizată, au participat Klaus Iohannis, Dan Diaconescu, Victor Ponta, William Brînză, Elena Udrea, Teodor Meleșcanu, Gheorghe Funar, Călin Popescu Tăriceanu și Corneliu Vadim Tudor. Aceștia nu au avut un număr egal de prezențe.

În cazul Nașul TV, la dezbaterile electorale din primele trei săptămâni de campanie au fost prezenți doar Klaus Iohannis, Elena Udrea, Teodor Meleșcanu, Gheorghe Funar, Zsolt Szilagyi, Monica Macovei și Constantin Rotaru, care nu au avut un număr egal de prezențe.

În ceea ce privește Money Channel, la dezbaterile electorale din intervalul monitorizat de CNA au fost prezenți candidații Klaus Iohannis, Victor Ponta, Elena Udrea, Teodor Meleșcanu, Gheorghe Funar, Monica Macovei și Călin Popescu Tăriceanu. Ei nu au avut un număr de prezențe egal.

La Europa FM, în dezbaterile electorale din primele trei săptămâni de campanie au fost prezenți candidații Kelemen Hunor, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Elena Udrea, Zsolt Szilagyi și Monica Macovei. Numărul de prezențe nu a fost egal.

În cazul RFI, în dezbaterile electorale din perioada monitorizată au fost prezenți candidații Kelemen Hunor, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Elena Udrea, Monica Macovei și Călin Popescu Tăriceanu.

Membrul CNA Lorand Turos a spus că, din punctul său de vedere, aceste sancțiuni, de somare publică trebuia să fie luate în urmă cu două săptămâni. „Cred că sunt insuficiente, timpul nu este suficient pentru a rezolva această problemă. Totuși am votat pentru (aplicarea acestor somații, n.r.). Dacă nu aș fi votat, ar fi rămas nesancționat ce s-a întâmplat”, a spus Lorand Turos.

La rândul său, Valentin Jucan a repetat în ședința CNA de marți ceea ce spusese în ședința precedentă, respectiv faptul că ar trebui ca membrii Consiliului să analizeze conținutul difuzat.

El a mai spus că nu va face nicio propunere pe rapoartele realizate de departamentele de specialitate ale CNA. „Am văzut încadrări greșite (ale unor emisiuni, n.r.), sondaje (care nu respectă legislația, n.r.), dans cu un candidat (…) Dar, dacă e să scriem pe hârtie ce am găsit, constatăm că această campanie este perfectă. În rest, ceea ce se întâmplă în emisiuni, în conținut… E totul perfect, e totul minunat”, a spus ironic Valentin Jucan.

De asemenea, el a fost foarte nemulțumit de faptul că CNA „tolerează” prezența lui Dan Diaconescu în emisiunea „OTV Live” de la România TV. „Mi se pare inadmisibil să tolerăm această formă de moderator. Nimeni nu mă poate convinge că acela (Dan Diaconescu, n.r.) este moderator”, a spus Jucan.

Totodată, Valentin Jucan a afișat pe masa din fața sa o tabletă pe care au fost postate textele „CNA ipocrizie în campania electorală” și „CNA amatorism din plin”. Aceste mesaje au fost postate lângă un alt mesaj pe care Jucan l-a afișat pe masa sa la începutul ședinței de marți, respectiv „Demisia, Laura Georgescu”. El postează astfel de mesaje în care cere demisia președintelui CNA, Laura Georgescu, la ședințele Consiliului care sunt conduse de aceasta. Ședințele CNA sunt conduse prin rotație de fiecare membru al CNA în parte, potrivit noului Regulament de Organizare și Funcționare al CNA.