CNA, executat silit de Antena 3, pentru plata a 6.159 de lei, în cazul unei emisiuni a lui Badea

CNA, executat silit de Antena 3, pentru plata a 6.159 de lei, în cazul unei emisiuni a lui Badea
Publicat: 22/02/2013, 09:21
Actualizat: 03/07/2013, 16:40

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este executat silit de Antena 3, pentru plata a 6.159 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în cazul unui proces pe care televiziunea l-a câștigat cu CNA, care a amendat postul pentru emisiunea lui Mircea Badea „În gura presei”.CNA a avut, în ședința de joi, pe ordinea de zi o situație a „proceselor privind anularea deciziilor CNA aplicate radiodifuzorilor (perioada 2009 – 2011)”.

În acest context, președintele Consiliului, Laura Georgescu, a spus că CNA a pierdut definitiv și irevocabil un proces cu Antena 3, în urma căruia televiziunea a transmis Consiliului – prin intermediul unui birou de executori judecătorești – o somație prin care îi cere achitarea sumei totale de 6.159 de lei.

„Pe 12 februarie anul acesta, CNA a primit somația de execuție publică pentru suma de 6.159 de lei cheltuieli de judecată în urma pierderii procesului pe care Antena 3 l-a intentat CNA cu privire la sancțiunea dată în martie 2009 emisiunii «În gura presei», care a prezentat la momentul respectiv momentul asasinării handbalistului Marian Cozma și la acea vreme s-a considerat că realizatorul a făcut anumite precizări a căror interpretare ar fi putut duce la instigare la violență. Instanța a considerat că nu se susține decizia, a anulat cu totul amenda (în cuantum de 10.000 de lei, n.r.) și, în urma pierderii celor două procese, într-un alt treilea proces, civil, s-au solicitat cheltuieli de judecată reprezentând 3.000 de lei onorariul avocatului, 2.000 de lei onorariu de succes – care este un tertip specific doar civilului și doar persoanelor fizice, în niciun caz în momentul în care ai de-a face cu o instituție, deci în contencios administrativ nu există acest sistem de onorariu de succes -, la care s-a mai adăugat o sumă de cheltuieli de judecată, deci totalul de 6.159 de lei pe care bugetul CNA nu îi are prevăzuți pentru tot anul financiar 2013”, a declarat Laura Georgescu.

Ea a precizat că a cerut Oficiului juridic al CNA o situație cu toate procesele care sunt pierdute și în care radiodifuzorul Antena 3 a solicitat cheltuieli de judecată de la CNA.

În acest sens, Laura Georgescu a prezentat în ședința CNA de joi o listă cu 10 procese, în care Consiliul a fost dat în judecată de Antena 3 și care au fost pierdute.

„CNA nu are decât soluția de a muta din diverse alte rubrici ale bugetului (instituției, n.r.) acești bani sau nu plătește, tergiversează șase săptămâni, după care se blochează conturile CNA și se recuperează suma. Problema este că nu este singurul caz, vor mai apărea cel puțin lunar câte un alt caz, fiindcă am patru spețe pierdute definitiv și irevocabil cu același radiodifuzor, Antena 3. Și atunci se pune întrebarea: tu, CNA, dai o amendă de 10.000 de lei, justiția ți-o anulează și în plus te obligă să plătești 6.159 de lei, adică 62% înapoi fără nimic. Una este când dai amenda și amenda pleacă la bugetul de stat și alta este când îi soliciți CNA, care nu înseamnă 11 membri, ci înseamnă 130 de oameni plus cei 11 membri să nu aibă salariu fiindcă deciziile Consiliului nu au fost acceptate de justiție”, a spus Laura Georgescu.

Președintele CNA a spus că acesta a fost motivul pentru care subiectul a fost discutat public în ședința de joi a CNA.

Totodată, Laura Georgescu a spus că mai există trei procese cu SC Ocram Televiziune SRL, societatea care a deținut licența OTV (retrasă anul acesta de CNA, n.r.), în care și OTV a solicitat cheltuieli de judecată de la Consiliu. „Dar (procesele, n.r.) sunt noi, sunt din 2012 și acum se fac și se așteaptă motivările și cuantumurile cerute”, a spus Georgescu.

În plus, Laura Georgescu a spus că CNA va face o scrisoare publică atât către Antena, cât și către societatea Ocram Televiziune, prin care acestea să nu mai solicite cheltuieli de judecată de la instituția publică CNA.

„Și (subiectul, n.r.) se va lăsa cu o scrisoare publică către cei doi radiodifuzori, care emit pretenții către o instituție, în condițiile în care instituția nu face altceva decât să aplice Legea audiovizualului, nu își ia cotă parte din amenzile aplicate, ca să poți să spui ok, îi cer cheltuieli de judecată fiindcă, în funcție de cât își ia amendă, își ia și procent”, a spus Laura Georgescu.

Întrebată cum afectează această situație deciziile pe care le-ar putea lua CNA în cazul tuturor radiodifuzorilor, în general, și în cazul Antena 3 și OTV, Laura Georgescu a spus: „Pentru mine, personal, în niciun fel. Legea trebuie aplicată, dar nu cu abuz de putere, ci ținând cont de jurisprudența CEDO pe care Oficiul juridic (al CNA, n.r.) ne-o face săptămânal. Ei merg săptămânal, cinci zile din cinci, în instanță și află ce este respins și ce nu. Ce ne costă să luăm și să încercăm să armonizăm legea și Codul nostru cu ceea ce se întâmplă?!”. Ea a făcut referire la faptul că în deciziile luate, CNA trebuie să țină cont de „libertatea de opinie” a jurnaliștilor și realizatorilor.

CNA a amendat, în data de 3 martie 2009, postul Antena 3 pentru emisiunea „În gura presei”, realizată de Mircea Badea și difuzată în 8 februarie 2009.

Potrivit respectivei decizii a CNA (Decizia nr. 321 din 3 martie 2009), unul dintre subiectele abordate în ediția din 8 februarie 2009 a emisiunii „În gura presei” a fost legat de moartea handbalistului român Marian Cozma, în urma unei altercații într-o discotecă din orașul ungar Veszprem. Din informațiile oferite presei de către autoritățile din Ungaria a rezultat că presupușii asasini ai handbalistului ar fi cetățeni maghiari de origine romă.

Astfel, pornind de la un comentariu preluat din presa audiovizuală, potrivit căruia tatăl unuia dintre handbaliștii răniți grav în același incident, care a supraviețuit, dar cu urmări dramatice, ar intenționa să trimită „un comando” care să îi pedepsească pe presupușii agresori, Mircea Badea a formulat „un discurs explicit de instigare la violență împotriva acestora, subliind faptul că ar dori ca aceștia să fie «rezolvați»”, se arăta în motivarea deciziei CNA.

„Eu mi-aș dori din suflet – ca să radicalizez un pic discursul, că nu mai pot, asta cu statul de drept, cu… să o frăsunim la televizor, nu mai pot, deci cedez nervos -, mi-aș dori din suflet ca legenda aia care circulă pe televizoare, că tatăl unuia dintre handbaliștii cu pricina, care au supraviețuit, dar cu urmări dramatice, e un mare șmecher prin Muntenegru, prin Serbia, pe unde o fi el mare șmecher, așa e zvonul, cică a trimis un comando ca să-i rezolve pe ăștia, eu sper să fie adevărată și să-i rezolve pe ăștia (…) Doamne de i-ar găsi… (…) sper să-i găsească și să-i rezolve (…)”, a spus Mircea Badea, în emisiunea „În gura presei” din 8 februarie 2009.

„Consiliul consideră că domnul Mircea Badea putea să își exprime revolta cu privire la incidentul din orașul ungar Veszprem, în urma căruia handbalistul Marian Cozma a decedat, iar alte două persoane au fost grav rănite, fără a însoți comentariile de un mesaj de instigare la violență împotriva presupușilor infractori, persoane de etnie rromă”, se mai arăta în Decizia CNA din 3 martie 2009.

În urma hotărârii CNA, Antena 3 a cerut la Curtea de Apel București anularea Deciziei CNA din 3 martie 2009. Recursul s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost pierdut de CNA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
O iarnă cu multă zăpadă? Fenomentul care va schimba tot în România
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang