CNADNR cumpără utilaje de deszăpezire de 33 de milioane de euro
Contractele au fost atribuite la 24 octombrie prin licitație deschisă, pentru cel mai mic preț.
Pentru 11 din cele 12 loturi scose la licitație, contractele au fost adjudecate de Fresia, iar unul a fost atribuit firmei Grădinariu Import Export din București, potrivit unui anunț al CNADNR.
Fresia va livra autofrezele de curățat zăpada, de capacitate medie și mare, în vreme ce firma din București va furniza vehiculele echipate pentru intervenții speciale.
Achiziția, estimată inițial la 180 milioane lei, va costa în total 118,2 milioane lei, fără TVA.
Unitățile vor fi livrate direcțiilor regionale din București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași și Constanța.
Proiectul, care vizează prevenirea și combaterea înzăpezirii pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, este cofinanțat din fonduri europene.