Prima pagină » Știri » CNADNR va rezilia contractul cu Romstrade, care nu a încheiat lucrările la Transalpina

CNADNR va rezilia contractul cu Romstrade, care nu a încheiat lucrările la Transalpina

CNADNR va rezilia contractul cu Romstrade, care nu a încheiat lucrările la Transalpina
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România va rezilia contractul cu firma Romstrade, care nu a încheiat anul acesta lucrările la șoseaua Transalpina, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul general al CNADNR Narcis Neaga.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România va rezilia contractul cu firma Romstrade, care nu a încheiat anul acesta lucrările la șoseaua Transalpina, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, directorul general al CNADNR Narcis Neaga.

Șeful CNADNR a vizitat, sâmbătă și duminică, trei șantiere la drumuri aflate în lucru în județul Gorj, unul dintre acestea fiind cel de la Transalpina.

Neaga afirmă că a putut constata la fața locului neîndeplinirea obligațiilor contractuale pe care firma Romstrade le avea pentru a finaliza anul acesta lucrările de construire a șoselei Transalpina, cea mai înaltă șosea din țară, care pornește din județul Gorj, din localitatea Bumbești Pițic, trece prin județele Hunedoara, Vâlcea și Sibiu, și ajunge până la Sebeș, în Alba.

„Sunt două motive pentru care vom trece la rezilierea contractului cu cei de la Romstrade. Primul ar fi acela că nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale pe care le aveau, iar cel de-al doilea este dat de faptul că firma a intrat în faliment”, afirmă Neaga.

Șeful CNADNR dorește ca în perioada sezonului rece compania pe care o conduce să reușească să desemneze un nou constructor care să execute restul lucrărilor la Transalpina în cursul următorului sezon cald.

„Șoseaua și zona prin care trece Transalpina sunt de o frumusețe rară și e păcat să nu ducem lucrurile la bun sfârșit. Vom face o evaluare a lucrărilor care mai sunt de efectuat și vom încerca să găsim o sursă de finanțare pentru acestea astfel încât la primăvară, când va fi din nou vreme frumoasă, să avem și constructor nou și banii pentru a finaliza acest proiect”, a menționat Narcis Neaga.

Șeful CNADNR a vizitat, în cursul zilei de sâmbătă, și porțiunea de drum de pe DN 66 dintre Rovinari și Bumbești Jiu, la care lucrările de modernizare au început în 2005 și nu au fost executate până acum nici în proporție de 10%.

Neaga afirmă că situația pe care a întâlnit-o pe teren este atât de proastă încât intenționează să vină pe acest șantier din zece în zece zile pentru a-i urmări pe constructori.

„Pentru această lucrare sunt bani, dar nu mișcă nimeni nimic. Nici măcar acum, când știau că voi fi eu în zonă, nu am văzut muncitori la lucru. Voi monitoriza foarte atent lucrările. Voi veni din zece în zece zile pentru a vedea eu cum evoluează lucrările pentru că am văzut că acest contract este tratat prost de către constructor”, afirmă directorul general al CNADNR.

Narcis Neaga afirmă că i-a invitat pentru marți la București pe reprezentanții firmei implicate în modernizarea sectorului de drum amintit, precum și pe proiectantul și pe consultantul care ar trebui să se ocupe de bunul mers al lucrurilor.

„Putem să ajungem la o reziliere a contractului, dar am pierde apoi iarăși timp pentru a desemna o altă firmă, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. Proiectantul, care e același din 2005 încoace, îmi spunea că sunt probleme la proiect, de parcă eu l-aș fi realizat, nu el. După discuțiile de marți sper să facem în așa fel încât să se treacă efectiv la muncă pentru că, altfel, vine iarăși iarna și din nou nu se mai face nimic până la primăvară”, afirmă Neaga.

Directorul general al CNADNR a vizitat, tot sâmbătă, și șantierul deschis pe Defileul Jiului pentru modernizarea drumului național 66 dintre Bumbești Jiu și Petroșani, pe sectorul respectiv lucrările fiind în grafic.

„Culmea este că aici este același proiectant și consultant ca la tronsonul dintre Rovinari și Bumbești Jiu. Le-am spus că nu accept nicio scuză pentru ce se întâmplă pe acest sector, în condițiile în care reușesc să fie la zi cu lucrările pe tronsonul Bumbești Jiu – Petroșani”, a afirmat Neaga.

Lucrările de modernizare a drumului ce trece prin Defileul Jiului și face legătura între Petroșani și Bumbești Jiu au început anul acesta și ar urma să fie gata la finalul anului viitor. Până la 1 noiembrie, din cauza lucrărilor respective, circulația rutieră prin Defileul Jiului este închisă în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 9.00 și 18.00, șoferilor fiindu-le recomandate rute ocolitoare, care sunt însă mai mari cu circa 200 de kilometri decât traseul inițial.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani