CNAS anunță un nou sistem de management, după accesarea de fonduri europene de 20 de milioane de euro

CNAS anunță un nou sistem de management, după accesarea de fonduri europene de 20 de milioane de euro
Publicat: 21/01/2020, 14:57

„CNAS a semnat marți un Contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), care are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de management. Acest sistem va permite elaborarea de rapoarte, analize și studii menite să optimizeze și să consolideze capacitatea decizională a CNAS, prin prelucrarea datelor specifice colectate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS)”, se arată într-un comunicat transmis de CNAS.

Sursa citată arată că în baza contractului, CNAS va beneficia de finanțare nerambursabilă de la Autoritatea de Management POCA pentru implementarea proiectului cu titlul „Sistem Integrat de Management în Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate”.

Valoarea totală a proiectului este de 101,98 milioane lei, din care 85,64 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Autoritatea de Management POCA.

„Prin sistemul care va fi creat în cadrul acestui proiect, datele extrase din PIAS vor fi integrate și organizate într-un format unic de referință. Astfel, din PIAS vor fi generate rapoarte personalizate în vederea efectuării analizelor, studiilor și statisticilor necesare la nivel intern sau la solicitările Ministerului Sănătății ori a altor instituții precum Institutul Național de Statistică și Institutul Național de Sănătate Publică. Aceste date vor contribui la o mai bună înțelegere a nevoilor asiguraților, la reducerea riscurilor și creșterea eficienței cheltuielilor publice în sistemul de sănătate. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni”, se mai arată în comunicatul CNAS.

Sursă FOTO: Shutterstock

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un nou tratament promițător pentru cel mai mortal tip de cancer cerebral