Prima pagină » Știri » CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi

CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi

CNATDCU va vota joi raportul comisiei în cazul Kovesi
Consiliul General al CNATDCU va vota joi raportul Comisiei de Științe Juridice referitor la acuzația de plagiat în cazul procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

„Joi, Consiliul General al CNATDCU se va întâlni, iar unul dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței este votul asupra raportului referitor la acuzația de plagiat în ceea ce o privește pe doamna Kovesi. Raportul a fost trimis către Consiliul General, joi se va vota raportul. Membrii Consiliului General își vor da votul asupra raportului înaintat de Comisia de Științe Juridice”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Comisia de Etică din cadrul Universității de Vest Timișoara a anunțat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce privește sesizarea făcută privind plagiatul, specialiștii au tranmis că aceasta este parțial fondată.

„Având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI nr. 2567/13.10.2016 cu alte surse, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %. În absența unui raport a unei comisii de specialitate, Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT își asumă în acest moment gradul de similaritate”, se arăta în comunicatul transmis de Comisia de Etică din cadrul Universității de Vest Timișoara.

Sursa citată a mai arătat că au fost consultate toate documentele puse la dispoziție de către autorii sesizării și de către persoana vizată, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării și comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.

„Comisia de Etică și Deontologie Profesională din UVT a concluzionat că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate și parțial fondată pentru restul”, se mai arăta în comunicat.

Grupul de Investigații Politice (GIP) a anunțat că a sesizat oficial Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

Sebastian Ghiță a depus la Parchetul General un autodenunț în care susține că a participat, alături de alți demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În urma autodenunțului, a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual. În replică, procurorul șef DNA a anunțat că nu a plagiat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Unul dintre cei mai cruzi împăraţi din istorie. Orgiile lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase inclusiv cu mama lui