CNCD: Compararea „regimului Băsescu” cu cel „nazist” de către Ponta nu constituie discriminare
CNCD precizează că afirmațiile lui Ponta, făcute în cadrul unei emisiuni TV din 7 septembrie, nu constituie fapte de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acestea încadrându-se în limitele libertății de exprimare.
Potrivit CNCD, toți cei prezenți la ședința de miercuri au votat pentru această decizie.
ActiveWatch a sesizat CNCD, în 9 septembrie, privind compararea „regimului Băsescu” cu „regimul nazist” de către premierul Victor Ponta, organizația susținând că un efect, chiar dacă neintenționat, al declarației este negarea implicită a Holocaustului.
„În opinia noastră, discursul public al președintelui de partid și prim-ministrului Victor Ponta, care a comparat «regimul Băsescu» cu «regimul nazist», constituie implicit o dramatică coborâre în derizoriu a crimelor nazismului. Negarea implicită – desigur neintenționată – a Holocaustului este unul dintre efectele acestei iresponsabile intervenții. În consecință, ActiveWatch consideră că este necesară o intervenție instituțională care să evalueze cu greutatea autorității publice enunțul președintelui de partid și prim-ministrului Victor Ponta. Acesta este motivul pentru care am decis să sesizăm CNCD”, arăta ActiveWatch.
În plângerea înaintată CNCD, asociația a susținut că, prin declarația lui Victor Ponta, „indirect, au fost minimizate crimele Holocaustului, fiind astfel supuși unui tratament degradant membrii comunităților care au fost victime ale acestui fenomen”.
ActiveWatch a cerut CNCD constatarea faptei de discriminare savârșite de prim-ministru și sancționarea acestuia cu amendă contravențională.
În seara zilei de 7 septembrie, într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena 3, Victor Ponta a făcut următoarea afirmație: „Nu exagerez folosind acest termen, cred că efectele asupra societății românești, lăsate de cei zece ani de regim Băsescu, sunt destul de asemătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania, și de asta spun de debăsificarea societății”.