Prima pagină » Știri » CNCD: Declarațiile lui Tăriceanu invocate de Romani Criss nu sunt discriminatorii

CNCD: Declarațiile lui Tăriceanu invocate de Romani Criss nu sunt discriminatorii

Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit, marți, cu majoritate de voturi, că declarațiile premierului Călin Popescu Tăriceanu sesizate de către Romani Criss-Centrul Romilor nu sunt discriminatorii.

Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit, marți, cu majoritate de voturi, că declarațiile premierului Călin Popescu Tăriceanu sesizate de către Romani Criss-Centrul Romilor nu sunt discriminatorii.

Potrivit CNCD, în urma analizei materialului probator și a înscrisurilor aflate la dosar s-a decis, cu cinci voturi pentru și două împotrivă, că faptele sesizate nu întrunesc cumulativ elementele constitutive ale discriminării așa cum sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discrimnare, republicată.

Opinie separată de aceasta a avut Haller Istvan și președintele CNCD, Asztalos Csaba, care au subliniat că referirea la apartenența etnică a unor persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni constituie faptă de discriminare conform aceleiași OG, susținând că declarațiile reclamatului aduc atingere demnității persoanelor aparținând comunității rome. Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat de către Romani CRISS-Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii cu privire la declarațiile premierului, Călin Popescu Tăriceanu, apărute în presă, prin care acesta ar fi afirmat că romii din Italia comit infracțiuni în această țară și strică imaginea românilor care merg acolo să muncească cinstit.

Premierul nu s-a prezentat la ședința CNCD de săptămâna trecută, ci a fost reprezentat de către consilierul juridic Dragoș Condrea, director în Cancelaria premierului. Colegiul a hotărât atunci să amâne pentru 17 iulie luarea unei decizii în ceea ce privește presupusele afirmații discriminatorii ale premierului la adresa comunității rome în general și a romilor din Italia în special. (Mediafax)

Citește și