Prima pagină » Știri » CNS vrea un statut special în interiorul României, cu Parlament regional

CNS vrea un statut special în interiorul României, cu Parlament regional

Vicepreședintele Consiliului Național Secuiesc, Ferencz Csaba, susține că secuii nu vor independență, ci un statut special în interiorul României care presupune, printre altele, un Parlament regional.

Vicepreședintele Consiliului Național Secuiesc, Ferencz Csaba, susține că secuii nu vor independență, ci un statut special în interiorul României care presupune, printre altele, un Parlament regional.

Prezent, miercuri, la mitingul de simpatie organizat de Consiliul Secuiesc – Scaunul Sfântu Gheorghe față de proclamarea independenței provinciei Kosovo, vicepreședintele CNS, Ferencz Csaba, a declarat că această manifestare reprezintă un gest simbolic față de poporul din Kosovo, cel care și-a câștigat dreptul la autodeterminare. Vicepreședintele CNS a adăugat că acest lucru nu înseamnă că CNS se gândește tot la o soluție de independență.

"Noi am spus răspicat, comunitatea secuiască vrea o autonomie teritorială, un statut special în interiorul României. Asta înseamnă delegarea unor competențe din centru, asta înseamnă evident un Parlament regional, cum au regiunile autonome din Europa", a spus Ferencz.

Consiliul Național Secuiesc s-a constituit în octombrie 2003 cu un singur scop, respectiv acela de a obține autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. În luna ianuarie, CNS îl acuza, într-un comunicat de presă, pe ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, că în problema regiunii Kosovo "se solidarizează cu aspirațiile imperiale rusești sau chiar cu moștenirea politică a criminalului de război Milosevič".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și